când ziua nu poate ieşi din noapte

ca nişte păsări venite să-mi facă rău
gânduri negre se năpustesc din toate părţile
înfometate şi aşa de multe ciocuri deschise aripi
sufocă singurătatea mea
devorată de la piele începând
îmi simt măruntaiele plutind ca nişte fumuri

lumea dispare după acest nor
de forma trupului fără formă
ciugulit cu iubire cu tot

sunt purtată ca pe un roi
deasupra florilor de muselină
miroase a miere vântul de tei
taie în două neliniştea mea
fraternă
se avântă cu anvergura
dorului mă abandonează
celui pregătit să ţină piept
gândurilor astea dese
forfotitoare
cu gheare să lase urme în
sufletul tău
nu se poate lipsi de mine

Ottilia Ardeleanu
(august 2015)

bate un ceas de uitare

frunzele se aruncă în gol
o disperare cum cad ele
perforează spontan acest aer de orţi care
petrec suflete peste pod
cine-o fi murit şi unde
se prăpădeşte viaţa în mişcarea lor legănată

un fagure se prevesteşte fiecare traiectorie
nimeni nu are acelaşi drum
nici măcar noi doi

smintită moartea ne aşteaptă cu zâmbetul ei
îşi arată dinţii îngălbeniţi
parcă ştie că toate drumurile duc la ea

frunzele cad şi se însoţesc
până în cimitir pământul
înghiţitor de flăcări din apus

păsări căzătoare
cu ciocul în jos mi se par clipele decăderii
în toată goliciunea lor
aştern locul hărăzit

se adună piramide
cineva scapără boabe de fosfor
o sfoară de fum înnoadă frunze păsări
sufletele noastre legănate

Ottilia Ardeleanu

(14 oct. 2013)

emindoină

adesea lângă plopul cunoscut
poezia soaţă cuminte aşteaptă
lacul singurătăţii mele de nuferi este
albastru la citit chipul tău oglindeşte luna
pe deal însereză după cântec de bucium
viaţa intră smerit în case mărunte în
faţa lui dumnezeu luceafărul
coboară în genunchi pentru noi
codrului îi lipsesc păsări somnoroase
arar îi suspină izvorul de oameni
în dungă puf bătut de vânt dorul
risipă face din inima mea
tămâie arde drum de geniu
marea spală lespedea
dorinţei tale cuvintele n-au murit
la ţărmul ei se-ntorc în file destin
mă face părtaşă la toate acestea

Ottilia Ardeleanu

and… for me this:
“I loved words. I love to sing them and speak them and even now, I must admit, I have fallen into the joy of writing them.” – Anne Rice

instantaneu de fericire

iubitule
dragostea e cea mai bună casă
cu mansardă de stele
(stai să-ţi fac o poză cu fericirea foarte
aproape de obrazul tău)
rămâi aşa cu
viaţa dată pe silent
şi inima chillout music

îmi place
să aşezi fiecare cărămidă
la locul ei
până vom rămâne prinşi sub acoperiş

aerul dintre noi vibrează
cu pulsul meu
zâmbeşte
acum
scutur grijile
păsări le ciugulesc şi le duc
în alte lumi

Ottilia Ardeleanu

(9 ian. 2013)

relaţie sau cum s-o numi

se scutură păsări
din ziduri boarea de tei
naufragiază în nările mele
bezmetică inimă
mi-a luat-o înainte
printre maci
aerul alunecă pe coapse de
rochie mătăsoasă
într-un orizont în care
oamenii au nişte
trăsături
mă scutur de
afecţiuni

Ottilia Ardeleanu

(12 iunie 2012)

and… for me this:

“The best style is the style you don’t notice.” – Somerset Maugham

pe aici pe unde ne ducem

ninge cu lună plină
cu drumuri platonice
şi câmpii afânate
lunecă păsări aerul
se fisurează artizanal
prinde consistenţă
de marmură liniştea

ninge cu biserici
şi clopote mici
primenesc aceşti morţi
pentru încă o veşnicie

ninge cu linţolii
oameni cărunţi
închid peisajul
o poartă înzăpezită

Ottilia Ardeleanu

(9 feb. 2012)

and… for me this:
“The first step in blogging is not writing them but reading them.” — Jeff Jarvis

cuvântul torid

o grămadă de bănuţi aurii se topeşte
într-un cazan albastru
lucrurile devin alunecoase
săruturi lungi

păsări sub propriile evantaie
voinţele oamenilor
se înmoaie lent

poezia curge încinsă
nu cunoaşte decât
un singur anotimp

iubirea

(de Ottilia Ardeleanu)

mă întreb de Ottilia Ardeleanu

păsările se ceartă
când se ceartă se abandonează
când se abandonează îşi schimbă pădurea
când îşi schimbă pădurea
îşi pierd prietenii

ca şi când
m-ar înţelege
de undeva îmi răspunde un
cuc

igor unelteşte
propria pânză

vreme ca şi când ai nimeri într-o rază de Ottilia Ardeleanu

elicea decupează viermişori de aer
ei ne confundă cu clorofila şi ne ciupesc
de mâini de buze de tot
prefăcuţi în orificii şi spirale
fosforul uman ne întruchipează într-un fel
de reclamă sexi

s-ar putea săruta îndrăgostiţii
în torace violacee de lumină

păsări în colivii de oase licuresc înlăuntrul toamnei
curând vom avea nevoie de oxigen
pentru frunzele moarte
din noi

(21 sept 2011)

amurg de Ottilia Ardeleanu

cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud înalt
până la răscrucea soarelui cu luna
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri
ţipete de păsări

cu gurile căscate aruncam şi
hainele căpătau mici stropi de sânge

el se târa prin ochii noştri răniţi
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare

din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam braţele şi
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil

(20 septembrie 2011)