azi îmi plouă despre ea

sârmele pe care îmi pun obiecte intime sunt broboană
aşa mi se arată toamna ciudată nu mă mai satur de năpârlirea ei
cum păsări îşi schimbă penele cad în vânt zilele mele lipsite de tine
nu concep să nu pui un x vieţii aşa cum mama nu concepea să nu dreagă
ciorba cu un ou ar fi fost prăpăd nepriceperea de pe lume
stă pe pat privind inexistent îi suntem departe noi cei născuţi în timpul ei tânăr
din ce în ce mai puţin şi atât de sisif

mai ştii ne porecleau susorile kessler
păstrez fotografiile portretul pictat de tata
în ulei o emoţie despre care nici dumnezeu nu ar putea
te sprijin cu ziua de mâine de care nici măcar nu mai sunt sigură

ce mai înseamnă o convorbire dacă tu
nu mai articulezi ca altădată când îmi cereai să fiu cuminte
de-aş fi fost cuminţenia pământului dar am iubit chiar şi pe duşmanul meu
singură cu instantaneele care nu pot să vorbească mai mult decât
viaţa însăşi într-un antreu rece şoricei mai vizitează locul de joacă
un fel de sigurătate cu uşile deschise
mamă am putea comunica prin semne doar dacă
mai poţi mişca ceva în mine de mult lanţul fântânii s-a rupt şi ciutura singură
pe ghizd uscate au rămas amintirile mele
ca merele şi strugurii şi ardeii iuţi de la grindă

nu ştiu să fiu modernă cu tine mereu mă întorc în timpul acela în care
pe un perete puţin mai înalt decât mine stăteau încă mire şi mireasă bunicii

tu nu mai poţi iar eu trebuie să pot totul şi pentru asta mă rog
Fii lângă mine când mama va cădea lin în ploaia de amintiri e toamnă
o zi ca multe altele îmi ţine loc de plâns

Ottilia Ardeleanu

(22 oct. 2014-9 nov. 2014)

lui nu i-aş căuta motive i-aş da motive

poetului meu nu i-aş reproşa
dacă nu şi-ar tunde barba i-ar creşte
plete până în tălpi nici dacă ar fi
înconjurat de trabucuri ori scrum ori
dacă ar uita că mai e nevoie şi de
mâncare pe lumea asta şi de
iubire corp la corp
nu m-ar supăra să mă înşele cu
cititoarele lui cu ochii de broască
într-o baltă de versuri multe şi verzi
cu miros de vegetaţie crescută artificial
nu i-aş reproşa că petrece
prea multe nopţi în braţele muzelor
somnambul pe balustrada ideilor
repede ar cădea în picioare ca un motan care
fornăie mulţumit de propria condiţie
a cuvântului

ci

aş vrea să prindem împreună
ora pământului

Ottilia Ardeleanu

(23 martie 2013)

and… for me this:
“A metaphor is like a simile.” Author Unknown