despre acestea nu am mai spus

în fiecare seară mă încui într-o cameră de cristal
rulez aripi de fluturi şi le înmoi în lichidul albastru
picur semn cu semn până ce se aude numai susurul
fiecare venit îşi lasă hainele pe celălalt mal
se scaldă în cuvinte cu veselia copilăriei
oameni în toată firea

fericită fac tot soiul de origami cu metafore
le dau drumul alegoric la vale
ei prind ce le place studiază şi pleacă altfel

un şoricel intră ca într-un sac de nuci
mă şi amuză cu mustăţile lui
aş putea scrie un roman
despre

Ottilia Ardeleanu

(2 iunie 2011)

acum înşiră mărgele

mă gândesc mai des
la prietena mea cea cu origami
îmi povestea despre bărbatul din america
foarte inteligent
fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei
îmi arătase cândva un mail în care
individul îi făcea declaraţii amoroase
ieşite din comun
circumspectă avea râs de singurătate
suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială
tot felul de forme impresionau lacrimogen
şi-a înălţat singură viaţa la rang de
casă mare duplex în toracele constanţei câteva mii de metri pătraţi
panoramă câteva ierni în stradă utilajele de deszăpezit
nu puteau mişca sălbăticia de linişte
deranjată doar de bâzâitul insectelor electrice
a sădit grădină livadă vie
bună de negoţ îi plac banii mai mult ca ochii
din cap e o luptă de familie
care câştigă mai bine
viaţa gravează caractere în fiecare neam
este aprigă
nu se lasă
n-are somn
s-a făcut tot mai mică în colţul ei de birou
alergică anemică apatică
îşi face de lucru în scaunul de piele care o înghite
pe dinlăuntru o dor toate în timp ce
lipeşte obiecte
pentru aniversări onomastici nunţi mătănii înşiră pe meşină
cununii flori coliere brăţări cercei de toate pentru oricine nu
are ce face cu banii
simte preaplin când se schimbă vremea
coboară din sine ca un barometru
posomorât

e toată din mărgele ca un cancer care îşi desenează
arborele genealogic
pe sub piele
surâde prefăcut

despre acestea nu am mai spus de Ottilia Ardeleanu

în fiecare seară mă încui într-o cameră de cristal
rulez aripi de fluturi şi le înmoi în lichidul albastru
picur semn cu semn până ce se aude numai susurul
fiecare venit îşi lasă hainele pe celălalt mal
se scaldă în cuvinte cu veselia copilăriei
oameni în toată firea

fericită fac tot soiul de origami cu metafore
le dau drumul alegoric la vale
ei prind ce le place studiază şi pleacă altfel

un şoricel intră ca într-un sac de nuci
mă şi amuză cu mustăţile lui
aş putea scrie un roman
despre

(2 iunie 2011)