şi scârba ordinară trebuie hrănită cu grijă

lehamitea stă cu mecla în jos la uscat un prosop de şters în părţile afectate
de liniştea asta neatinsă impunătoare ca un rege pătimaş care nu-şi mai găseşte nevastă
să-i facă un pui de lumină băiatul cu bucle de urmaş
va tăia capete pe smintirea lui cu vârful de inimă o damă cusurgie în roşu

prin două bulboane ca după o bătălie în care mor mulţi şi nimeni nu câştigă viaţa
pare desfigurată cu buzele umflate şi nasul spart nu-şi mai simte braţele
cere ajutor n-aş putea să dau nici măcar mie de-aş ajunge în pielea ei

nu mi-e frică să o întorc de pe o parte pe alta ghilotina atmosferică să o reteze
cum stau aşa în gol mă bufneşte apusul pe nări
petale roşii stropesc oglinda apei în care tot verdele prinde rugină pe suflet

norii sunt mulţi
pe faţă
trag lehamitea dinamic înlăuntru
să o alimentez cu iubire

Ottilia Ardeleanu
(2 sept. 2014)

Niciodată nu spune unei zile că e ordinară

ninge
e semn
că vecina de peste alee va scoate rufe
la uscat
jumătate din ea este mereu pe
dinafară

o fixez cu privirea
nu e de ajuns
e bine să mă gândesc la ceva frumos
cum ar fi noi doi o funie cu sentimente
înnodate până ajungem cu picioarele pe
pământ

sigur

perna lumii s-a descusut pe-o margine
cad fulgii cine mai ştie cărei păsări

cu gâtul frânt

a alunecat pe aerul poleit
ca o patinatoare la prima şedinţă
de antrenament

se ţinea de un cleşte
de gheaţă
ochii imortalizau lumea
adunată ca pentru
ceremonie

Ottilia Ardeleanu

(10 martie 2012)