o întrebare din pură alăturare

te-am plâns, iubire?
ai vrea tu!
ai vrea tu să fii în pielea unui om
care te înțelege pe deplin
care știe că ai un început
dulce
fin
tulburător
nopți albe topite în foc
poezie în doi
vin roșu de inimă
o gură
de rai

care știe că începi
să faci câte-o gafă
pe măsură
te idolatrizezi
narcisisto

îți dau dreptate
așa cum mă modelezi
cu degetele tale bune de revistă
așa mă ai

dar, nu-i așa?
nu crezi nimic din ce însăilez eu
pe pânză de paing
cum nu sunt eu în piele de Isus

Ottilia Ardeleanu

(16 nov. 2013)

nopţile se lăsau cu cearcăne

călcam pe poezie
se ridica un nor de praf şi noi
aveam semne pe faţă

mai ţii tu minte zarzărul
din poartă de la ţaica stanca
îl făcuserăm microfon
stăteam pe rând în faţa lui şi
îi recitam oricui trecea pe jos ori
pe glugile de coceni din căruţă
omu dădea din cap noi ziceam că e de bine
şi continuam de-a artiştii

după ce potolea lighioanele de prin bătătură
ieşea şi ţaica la drum rămânea cu ochii pe noi
şi cu zâmbetul acela de ţăran
se închina
iote îngerii la mine la poartă

cât înţelegea ea din scălămbăielile noastre
ştiu doar că se alegea cu două stele în ochi
şi un oftat cât uliţa satului

Ottilia Ardeleanu

(4 iunie 2012)

and… for me this:

“The best way to become acquainted with a subject is to write a book about it.” – Benjamin Disraeli

eternă transformare sentimentală


îmi doresc ninsoarea aceea care să ne îngroape de vii în camera noastră
în cămin să ardă lemnele pe care le-ai tăiat în porţii mici de iubire
doar şoaptele trupurilor scriindu-se unul pe celălalt citindu-se
de iubire să topească uşi ferestre oglinzi icoane şi lumea
iar noi să ne facem ochi de soare şi zâmbet de lună
sclipici de stele pe cerul ca un lac din iubire
să topească zilele şi nopţile iar apa asta
mare să ne ducă dincolo de lespezile
cerului la umbra unei fericiri

Ottilia Ardeleanu

(8 ian. 2012)