de cum păşim în stradă
ceva stă să izbucnească
până şi primăvara
e încărcată de un
aer sfârtecător
molima însingurării
se întinde cu disperare
orice sunet pare un murmur
de nemulţumire
orice gest o sinucidere
orice tăcere un blazon al sfârşitului
e un capriciu să mai poţi exclama
sunt întreg
atâta vreme cât eşti
ameţit de mori de vânt
don quijote încrezător în
viaţa dulcinee
şi-ntr-un condei din care
ne tăgăduim
existenţa
Ottilia Ardeleanu
(15 mai 2012)
Advertisements
