se vor chema istorie

de cum păşim în stradă
ceva stă să izbucnească
până şi primăvara
e încărcată de un
aer sfârtecător
molima însingurării
se întinde cu disperare
orice sunet pare un murmur
de nemulţumire
orice gest o sinucidere
orice tăcere un blazon al sfârşitului

e un capriciu să mai poţi exclama
sunt întreg
atâta vreme cât eşti
ameţit de mori de vânt
don quijote încrezător în
viaţa dulcinee
şi-ntr-un condei din care

ne tăgăduim
existenţa

Ottilia Ardeleanu

(15 mai 2012)

Advertisements

concluzie în urma unui test nedisimulat

dacă eu nu bat în poarta nimănui
cum fac agenţii
nici iluzii că vor bate alţii
la poarta mea nu trebuie să-mi fac

de câtva timp urmăresc
precum un obsedat
şi constat

n-am lăsat cuvinte
nu primesc cuvinte

n-am lăudat
nu am laude

la uşă

pagină goală
poet mort într-o călimară
înecat
în propria nemulţumire

fără prieteni
fără cititori

singurătatea
epitaf

(3 sept 2011)