femeile de pe la noi

la noi în oraş toate femeile sunt preocupate să slăbească
îşi împrumută reţete schimbă dietele din trei în trei
luni aleargă pe malul mării cu pantofi uşori de la aceeaşi firmă
se îmbracă la fel au fix acelaşi aer mătăsos matinal fandosit
fac în mers cu mâna celor care îşi închipuie că sunt într-un maraton
iar pe străzi se depune o tăcere fină o pudră de gânduri care nu vor să se dea
în vileag aerul comunitar se îndeseşte cu ele se sufocă oamenii abia mai
ocolesc orice formă de femeie înfiptă ca steagul în poarta primarului
bărbaţii se bucură că pot pleca liniştiţi unii la muncă alţii la cârciumă
cu mâinile în buzunare fluierând viaţa fără griji aparent scăpaţi de sub control

la noi în oraş femeile petrec în jurul gâtului eşarfe înflorate de curcubeu cu
un capăt ca o limbă de felină pândeşte să muşte violent
poartă pantaloni mulaţi pe formele zvelte după cure îndelungate
bărbaţii le scanează insistent direct pe străzi piste de alergare
treceri de pietoni pod pe malul mării pe oriunde rotunjimile lasă în atmosferă
nişte tunele de parfum transpiraţia lor salină modernă în trend

la noi în oraş femeile au lungi unghii false în picăţele tablete allview ating
la fel de repede florile agăţătoare inspiră turişti în extaz gândurile trec prin multe
ferestre virtuale ca gloanţele oarbe nu rănesc femeile
când vorbesc la telefon niciuna nu mai este disponibilă

la noi în oraş femeile iubesc orice-ar fi nou-veniţii viii morţii copiii vecinilor
bârfesc la fel de mult şi la fel de bine le place să citească în cărţile altora
în liniile din palme să se bage în viaţa unora să împrumute bărbaţii altora
nu se ceartă nu se împacă nu acceptă animalele nu duc gunoiul nu intră în politică
nu se duc la biserică fac sport de întreţinere bărbaţii bat cuie în pereţi demolează
construiesc fac bani unşi cu sudoare adună risipesc

la noi în oraş femeile poartă tricouri marinăreşti sunt sirene faruri valuri scoici
orice nu pot fi alte femei din lume îşi aşteaptă bărbaţii de pe mări şi ţări
cu pâine şi sare cu poale-n brâu casa dereticată cu maşina de numărat bani
împrumutată pe rând de la fata cu zâmbet angelic de la minimarket cea care are
cafenea restaurant magazine şi aproape toate sediile partidelor în blocul ei cu multe
etaje pe care uneori se varsă răsăritul ca o zeamă de varză clocotită de vrăjitoare
nişte babe care stau pe băncile făcute de primărie scuipă seminţe şi vorbesc de rău
fetele frumoase şi femeile care nu poartă basma pe cap la slujba de duminică

la noi în oraş femeile se duc la masaj cosmetică oriunde să scape de femeia de apă
care le taie calea ca o pisică neagră

la noi în oraş femeile s-au îmbrăcat în fum de lumânare când te-au bătut clopotele
mitică greu să mai iasă vreun soare de mal

Ottilia Ardeleanu

(12 oct 2014)

FASCINAŢIA MĂRII 2014 – Premiul al II-lea

viaţa trece prin octombrie

la început vine o vreme veselă fără dinţi gungureşte face nişte ochi mari gene de umbră simte suflet voci mişcări libere mâini rotofeie apucă orice din lăptosul aer lucruri de-a buşilea la primul hop se ridică mirare împiedicată în fustele curiozităţii tot ce zboară are gust de inocenţă înalţă zmeie decupate din curcubeu de obraz molatec opreşte orice lacrimă de ploaie şi trăsnet de hohot copilandru prin inimă se aud poveşti cu glasuri apropiate oameni despică răul în căsuţe de bine din cuburi ori cărţi cu acoperiş de coperţi pe degete alfabetul joacă primii paşi viaţa maraton pe urmele lui christos învaţă primele păcate în iubire scriu istoria cu nişte idealuri rupte în coate nopţile pâlpâie vise călătoresc multe tuneluri până să ajungă lumină
până la urmă vine o vreme reumatică fără dinţi se exprimă peltic târşâind târlicii mijeşte umbre nepăsătoare se sprijină într-un baston visele coboară stângace se împiedică la orice mirare tot felul de renunţări bâjbâie drumul întunecat de fruntea căzută trist pe gânduri sugrumă pe o bancă soarele printre frunze galben aţipeşte ultima dorinţă
până la urmă vine o vreme totuşi liniştitoare bucată de pământ creşte iarba fără nume
din nou vine vremea coasei

(21 oct. 2012)