dispărut de artist

ai încercat orice rol ţi-a ieşit în cale
niciunul nu ţi s-a potrivit mai bine decât moartea
ai lovit-o în pântece i-ai tăiat beregata
cât de frumoasă era aşa răpusă şi fără autoritate
cum ai fi putut-o iubi când s-a uitat în ochii tăi
cum s-ar fi rugat cu frica în oase

să-ţi otrăveşti singur zilele nu ai curajul
deşi deţii formula exactă a vieţii o laşi pe mai târziu
ori niciodată banalul nu te scapă exact ca un prieten
devenit duşman în momentul decisiv

e mult prea greu să mori de mâna ta
să te arunci în golul de oameni
fluviu de resentimente să apuci
cuţitul care se înduplecă fără durere

tot mâna de artist are îndemânarea
să te reducă la veşnicie din zăpezi
se încumetă să iasă câţiva ghiocei
semne de glorie crudă

Ottilia Ardeleanu
(26 ian. 2014)

viaţa este o demonstraţie greoaie de care fugim

iubirea e o fugă de crima pe care n-ai comis-o
trebuie să fii aşa de curajos încât
să forţezi lanţurile să ieşi din rând să ţi se piardă
urma să priveşti mereu înapoi neştiind unde e înainte
mulţimea de căutători să rămână în dezechilibru
pe limbă de cascadă rişti viaţa
în lipsa ei fugi schimbă-ţi înfăţişare
obiceiuri învaţă să rabzi să stăpâneşti întunericul
singurătatea s-o ademeneşti în casa tâlhărită de-o
mână falsă pătrunde în lucruri care i-au aparţinut
mirosul din lenjerii cu ură cheamă-ţi
memoria înduplec-o să-ţi deseneze
chip te urmăreşte pe scara interioară până la ea
nu mai e nimic din ce te făcea să te pierzi să uiţi că exişti
te aleargă disperarea cu haite de câini şi
fluiere atinse de buze de vânt alergi
prietenii te acuză de nebunie nu te ajută
mâna de fier înfiptă în umăr disperat
în niciun chip nu te lămureşti
ce este viaţa
un tribunal cu toţi prietenii
judecători

singură în loja înstrăinatului

Ottilia Ardeleanu

(17 nov. 2013)

când mă ţii de mână pe potecă se face că


e soare de bărăgan
şi ciulini şi multă arătură şi tu
mergi înaintea mea cu o pălărie
ca o scăfârlie de floarea soarelui
cu mâna la ochi parcă iei distanţe
şi parcă numeri paşii
nu mai sunt atâtea mioriţe încetează
pe cealaltă la bete sprijinită ca un lacăt

şi fluuuuuieri şi scuipi şi înjuri
şi nu te uiţi îndărăt şi
e soare de bărăgan
da
unde e grâul mă

pe urmă te opreşti
bagi mâna adânc în pozânar
scoţi o năzbâtie de lemn
îi umezeşti vârful mărunt cu limbă de moarte
îl strângi între buricele tale ţărăneşti
şi te-apuci frăţie de tăiat lumea în pătrate
dreptunghiuri şi alte parcele
pe o hârtie galbenă ca floarea soarelui
cocoloşită

eu în urma ta
cu baticul tras pâlnie peste ochi
să nu intre aurul să mă orbească
deh
să pot vedea întinsul pe care
l-ai împărţit pentru noi doi
i-ai pus salcâmii bostanii sperietorile fără mâneci
soarele sus pe buza cerului ca un ort
şi grâul mă nene
la picioarele mele desculţe

Ottilia Ardeleanu

(9 iunie 2013)

and… for me this:

“The best way to become acquainted with a subject is to write a book about it.” – Benjamin Disraeli

mă mor te mor

simplu
mă uit în ochii tăi
sacrific
un sărut pentru fiecare mână
un sărut pentru fiecare picior
un cuvânt nu vei spune
tulburat vei căuta
sfârşitul în iubire
dumnezeiască

în timp ce alţi
nori de oameni

păcătuiesc

Ottilia Ardeleanu

(4 aug. 2012)

vâlvă


şi lumea se ridică
lumea se panichează
lumea se îmbulzeşte
lumea se îmbrânceşte
lumea se calcă în picioare
se dezlănţuie se izbeşte om de om
se revarsă puhoaie
rupe digurile
se clatină face spume
acoperă străzile înghite vegetaţia oraşul maşinile
pilonii de susţinere podul şi înaintează
vacarmul creşte ciclonic lumea e turbată
cu ochii inflamaţi şi venele inflamate
valul creşte cuprinde şi pe alţii şi pe alţii
antrenează copii antrenează femei antrenează
bătrâni mulţi mulţi şi valul se lăţeşte
se înalţă cât arbuştii cât gardurile cât oamenii
cuprinde tot ce apare dinaintea lui
până la poarta clădirii împrejmuite cu grilaj
de care s-a prins cu dărnicie
mâna maicii domnului

dincolo
se împart ajutoare

Ottilia Ardeleanu

and… for me this (thanks!):

“I am a drinker with writing problems. — Brendan Behan”

“Brendan Francis Behan (9 February 1923 – 20 March 1964) was an Irish poet, short story writer, novelist, and playwright who wrote in both English and Irish. He was also an Irish republican and a volunteer in the Irish Republican Army.”



vă invit şi aici: rokssana.wordpress.com

am rămas de Ottilia Ardeleanu


când am deschis fereastra
prima dată în seara lăsată
pe gânduri
chiar pe glaful dinspre
grădina de stele
luna părea un instrument
de ciupit

o mână divină
pe lângă coarde

le-a atins din mers
ele s-au legănat vesel
într-o chemare ca un ecou

Dumnezeu s-a oprit
creştineşte
m-a privit în semn de
cruce

nu m-am împotrivit
am intrat fără teamă
ciobanul cu oile mi-a insuflat doar
un acord

iar eu am rămas
cel puţin pentru
o melodie

(28 mai 2011)