lucruri şi stele

azi e ziua când nu mai am stele
şi dacă aş căuta prin toate buzunarele
nu cred că aş mai găsi în afară de câteva
monezi nici de cutia milei

e vremea când n-am niciun chef
să rup din stelele mele verzi pe pereţi
pentru niciunul dintre voi
care mă fentaţi cu tot felul de cuvinte
piramide fântâni f m i ori
evenimente

m-am săturat să tot împart
singurele mele bijuterii
de noapte

din ele îmi răsar visele
cu sclipici universal

eu scriu mai fad
nu-mi trec prin minte poeme de duminică
metafora se roagă demult într-un turn de cocos
azi este
mâine nu
prinţul de vânt îi cântă printre creneluri de cireş

citesc în zborul păsărilor
mai nou
îl trăiesc pe viu
cu fiecare pană
ascuţită la frecarea cu aerul

acum e rândul vostru
lumina o urnă deschisă
pliaţi viaţa
încrezători daţi drumul
ultimului vot

Ottilia Ardeleanu

(18 mai 2014)

Advertisements

pentru că mă obişnuisem cu tine

dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
doar câinii
verific ce las în tăcere o zi
lumină lucrurile care mi-au împrumutat din mişcări
pachetul pentru doişpe ore non-stop
o cărticică pentru pauza de masă
poeziile de la tine trase la imprimantă câteva
sublinieri
verific apa gazul filtrul actele de la maşină cheile
aprind becul pe scară

mă-ntorc şi scriu pe cine iubeşti tu
cu ultimul ruj de nuanţa buzelor mele

Ottilia Ardeleanu

(20 ian. 2014)

într-un fel

e bine să ţii lucrurile pentru tine
să nu le dai drumul din colivie
unele nici nu ştiu să zboare
până la destinaţie au de trecut
frigul din oameni

e bine să îngrădeşti libertatea dorinţelor
după vergele colorate de plictiseală
să picotească cu ghearele strânse
pe braţul cuvintelor tale

de le vei fi scăpat nu fi aşa de
sigur/ă că nu vor ajunge în gura felinelor
care abia aşteaptă să sfârtece cu
foame visele tale fragede

Ottilia Ardeleanu

(23 oct. 2013)

dihotomie inexistentă

sentimentul meu
polarizat de
existenţa unui
dumnezeu care îmi
împarte lumea
în bine şi
bine
pot spune
nu mai am nevoie
nici de
hamlet
nici de greci
pentru
măsura lucrurilor
nu
am de ales
de care parte

mă aflu

Ottilia Ardeleanu

(10 iul. 2012)

and… for me this:
“I have made this letter longer, because I have not had the time to make it shorter.! – Blaise Pascal

până la ea mai este doar un cuvânt de Ottilia Ardeleanu

în formă de mănunchi
lucruri însângerate
fac arcadă unei nelinişti
într-un contur de memorie
pedantă străina intră
făurari cu tâmple înalte aşază cuvinte
dar la cel mai mic suflu
cârcotaş
cad şi se sfărâmă
ea trece peste toate
caligrafic îşi plimbă picioarele
estetice rău

găseşte golul din peretele protoplasmatic
perfect
pentru formele sale

în chinurile zidirii
naşte

o zăresc
în poemul acesta a venit
toamna

(23 oct. 2011)

portret de Ottilia Ardeleanu

să ne-aşezăm la o porţie
de singurătate paharul e plin
şi jumătatea lui până în gât
de lichidul acela

nimic nu mă îndeamnă
spre însămi făptura
ivită dintr-o întâmplare

o masă de linişte între lucruri
şi fadă aşteptarea

mă simt ca o felie de carne
uitată pe-o farfurie
din ea ochiul lumii
mă sfredeleşte

(16 septembrie 2011)

asta începe uneori în vecinătate de Ottilia Ardeleanu

după ce a vizitat prăpăditul
de apartament
de câteva ori în ziua aceea
insistând
asupra îmbinării lucrurilor
tubulare
cu înveliş
asupra cotiturilor şi trecerilor
pe la colţuri
s-a făcut elice prin toate
nelalocul lor
prin icoane
i-a scăpat o înjurătură
şi s-a trântit uşa

de-atunci
s-a pornit o fisură
căderea în icuri a luminii

coboară în oameni
mi-a spus o voce

simt
spintecături

(13 sept. 2011)