“Jocul îngerului”

singurătatea
o barcă îngrijită nu ia apă
două lopeţi par aripi care se spală

pe lângă ea nuferii nuntesc

un înger
scăpat de părinţi
răsfoieşte câţiva nori de oameni

îi citeşte îi pune la loc
plictisit de atâta indolenţă

trage pe umărul unui pescar
emisarul foamei
şi firul începe a avea greutate

ceva muşcă apa
începe să se zbată

fericirea
în coadă de peşte

Advertisements

imaginalis

eu şi oglinda
atât
într-un spaţiu restrâns
nevoia de a cunoaşte
omul din faţă
nu ar exista fără să-l privesc
îi întind mâna face la fel
insist pe curburi şi
încreţiri simte aceeaşi durere
reflectă sufletul meu
adăugare spaţiului dintre
perete şi viaţă o substanţă
fără de care nu m-aş fi prelungit
într-o alta am privilegiul
să contemplu o viziune încărcată
negativ orice vapor se transformă în
lacrimi evidenţele devin
inefabil orice gest translucid ca şi când
aş locui simultan două spaţii mă
plimb din unul în altul
succedaneu de
înger

Ottilia Ardeleanu

(21 august 2012)

am crescut într-un câmp cu maci de Ottilia Ardeleanu

mama e albă
atât de albă că
lumea este cenuşie

primăvara năştea
primăvara albea
primăvara murea

nălbea rufele la heleşteu
ştergare de borangic unduiau
brâiele cosânzenei în mâinile ei
ca porţelanul

când le sărutam
podul îi era plin de fisuri
treceam cu grijă până
în poiana cât toată
copilăria mea
nişte cai albi ropoteau în ea
ba nu
în mine

câtă vreme am rămas acolo

am o mamă de gips
un înger cu aripile lipite de trup
şi nişte pereţi albi
de străluceşte singurătatea

la biserica de marmură
clopotul aleargă vântul
de primăvară

(11 mai 2011)