toate fântânile au fost îngropate

ce stai ca o cană fără apă
îşi frânge mâinile mama
se uită

aşază colaci mere lumânări şi
nodul baticului

puii de salcie crestaţi picură încet
pe o pânză de in
chinul

urcăm dealul de viaţă greu
după noi unii cu umilinţă
se înclină

în poala cu mâţişori se frământă
soarele

dospeşte tristeţea în
privirea mamei
urcăm aproape de nemurire

tăcerea ca o văduvă
neagră
între lumi

mi-e aşa de sete

îmi toarnă mama grija ei
sălcie

Ottilia Ardeleanu

and… for me this:
“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” – Anais Nin

fiindcă poartă deja un nume

vere
e unu de-mi duce grija
mama lui de l-a făcut era femeie de la ţară
n-o ştiu dar mi-o imaginez că şi eu sunt de spiţă
româncă dată-ncolo de fâşneaţă
că de mică luai greu’ de la părinţi de la bunici
şi fură mândri deh acu nu mai sunt printre noi
cică s-au dus la odihnă n-au ştiut toată viaţa lor decât
muncă de aia oi fi şi eu argintu viu ghiavolu ştie mă neică escule
te strigai peste gardu de-l întinseră virtual între noi ăia deştepţi
da cum nu mai crescu urmă de verdeaţă
că vezi şi aia are nevoie de pace şi înţelegere
se făcu un mare gol uite-aşa ca un risaicăl
umple-l vere cu venin cheamă administratoru de plasă
aşază-ţi în pârmac privirea către mine ce nu pricepi
când scot eu cele mai frumoase ciuturi de poezie limpede din fântâna
de la poarta saitului mai bea o cană să te răcoreşti
şi când o fi mai rău mă nene
aşa să ne fie

Ottilia Ardeleanu

(13 iunie 2013)

and… for me this:
“To send a letter is a good way to go somewhere without moving anything but your heart.” – Phyllis Theroux

cod unic

la început vor vrea să ştie cum o duci, în ce condiţii trăieşti, câţi copii ai, ce şcoli ai făcut, meseria şi unde lucrezi. nivelul de fericire. identitatea ta contează pentru ei. ţi se pare bizar. te simţi incomod să te expui. şi totuşi, identitatea ta se află în spatele atâtor conturi, facturi, contracte. semnate cu bună ştiinţă. uneori, cu un sentiment de împlinire. gândeai pe termen scurt şi erai apărat de încredere.
mai apoi, vor vrea să ştie la ce oră iei masa, cu cine, când te culci, cu cine, ce vorbeşti, cu cine, ce munceşti, cu cine şi te vor supraveghea îndeaproape. asta se cheamă grijă permanentă şi ar trebui să fii recunoscător.
mai târziu, vor elimina alimentele. solide, lichide, le vor înlocui cu pilule care vor simula saţietatea. şi ar trebui să mulţumeşti pentru că vei da jos toate acele kilograme care ţi-au stat pe şolduri, pe fese, pe coapse, în gât, ani de zile. şi te-ai urât. de câte ori te-ai privit într-o oglindă te-ai urât şi ai spart zeci de oglinzi pentru că niciuna nu te arăta aşa cum doreai.
într-o zi, vor desena ce să încalţi vara, ce să încalţi iarna, te vor izola termic, fonic şi vizual. iar soarele va fi doar gaura dintr-o fereastră opacă. se vor apropia şi mai mult de tine, chiar dacă suferi de claustrofobie. iar tu va trebui să te simţi dator.
va urma un impact şi mai mare, acela când ţi se va implanta un cip prin care vei primi, în sfârşit, recunoaşterea pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. îţi vor urmări fiecare mişcare prin satelit. ar trebui să le arăţi gratitudine pentru că, oriunde te-ai afla, cineva care nu vrea să divulge sinele, din motive de onestitate, te va însoţi mereu şi nu vei mai cunoaşte singurătatea. amprenta paşilor tăi va fi citită de aparate.
iar dacă la bătrâneţe, care nu va mai fi bătrâneţe, vei uita cum te cheamă şi vei sta mult pe gânduri până să-ţi aduci aminte, dacă îţi vei mai aminti, cineva care nu vrea să se deconspire va şti cine eşti. te va striga cod unic.
da, cineva te va priva de toate grijile pe care ţi le-ai fi făcut dacă ai fi fost ca pescăruşul de pe cerul liber văzut printr-o fisură prin care te chiorăşti.

(26 octombrie 2011)

o herghelie toamna de Ottilia Ardeleanu

scriu pentru că am o stare proastă întotdeauna au grijă unii alţii aproape toţi dar îi atrag contrariile se atrag dacă eu scriu prost ei scriu bine dacă eu mă simt prost ei se simt bine dacă eu ei nu şi alerg în cuvinte şi necuvinte de ei mă las mă lasă şi ei să-i sar să-i depăşesc să nu-i mai văd în urma mea doar praf şi drum de copite îţi vine să crezi că în toate aceste animale care se zbuciumă spre nu ştiu ce există câte un om un om şi contrariul lui un om contrariul lui şi cuvinte necuvinte nu nu este o cursă ori ia-o ca pe o cursă în care te-ai prins

(5 oct. 2011)