bate un ceas de uitare

frunzele se aruncă în gol
o disperare cum cad ele
perforează spontan acest aer de orţi care
petrec suflete peste pod
cine-o fi murit şi unde
se prăpădeşte viaţa în mişcarea lor legănată

un fagure se prevesteşte fiecare traiectorie
nimeni nu are acelaşi drum
nici măcar noi doi

smintită moartea ne aşteaptă cu zâmbetul ei
îşi arată dinţii îngălbeniţi
parcă ştie că toate drumurile duc la ea

frunzele cad şi se însoţesc
până în cimitir pământul
înghiţitor de flăcări din apus

păsări căzătoare
cu ciocul în jos mi se par clipele decăderii
în toată goliciunea lor
aştern locul hărăzit

se adună piramide
cineva scapără boabe de fosfor
o sfoară de fum înnoadă frunze păsări
sufletele noastre legănate

Ottilia Ardeleanu

(14 oct. 2013)

toamna scăpată din lesă căţeaua (de Ottilia Ardeleanu)

ce mă fac cu iubirea asta pe care o gonesc dar ea se întoarce obedientă se uită în ochii mei căţeaua fix în ochii mei cred că a găsit înţelegerea se aşază pe labele din spate şi mi-adulmecă gândurile nici nu apuc să percep când îmi linge tălpile şi coapsele şi întorsura şoldurilor şi gurguiele şi limba mea nu mai e în stare să zică nimic şi-atunci îi arunc o coastă ea bucuroasă mi-o aduce înapoi de fiecare dată oricât de departe aş arunca-o oricât de înalt se gudură îmi dă ocol îşi scutură urechile blege o dată de două ori de multe ori eu nimic tac şi nu o bag în seamă privesc speriată cum trece tărcata prin mine dar nu nu nu vreau un animal de companie of ea se face preş la picioarele mele lăţoasa şi latră iubirea salivează iubirea şi aşteaptă să o alung a nu ştiu câta oară frate unde sunt hingherii
şi dacă aş îngropa-o sub un cer de frunze ar fi de-ajuns să strig iubire s-ar năpusti asupra mea cum deasupra unui mormânt lopeţile în loc de cruce ar sta ea să chelălăie aici zace sufletul unei toamne căţeaua de iubire nu pleacă

(1 oct. 2011)

vreme ca şi când ai nimeri într-o rază de Ottilia Ardeleanu

elicea decupează viermişori de aer
ei ne confundă cu clorofila şi ne ciupesc
de mâini de buze de tot
prefăcuţi în orificii şi spirale
fosforul uman ne întruchipează într-un fel
de reclamă sexi

s-ar putea săruta îndrăgostiţii
în torace violacee de lumină

păsări în colivii de oase licuresc înlăuntrul toamnei
curând vom avea nevoie de oxigen
pentru frunzele moarte
din noi

(21 sept 2011)

pe şine vine toamna de Ottilia Ardeleanu


din scoarţa unui copac
îmi aud inima
o ciocănitoare
încrustează nume

cerul a prins o plasă de
frunze se zbat
de parcă de disperarea lor îmi arde

trece trenul de opt sau
în orice caz
norii sunt de fum

îmi vine să ascult chiar acum
cântecul greierilor
dar în lumina lunii nu mai roiesc
decât gândurile mele
într-un pustiu cât
un felinar
ruginit

(6 sept. 2011)

sentimente de Ottilia Ardeleanu

este o muzică
tristă şi ritmică
aceasta în care poetul discret
gândeşte violet

toamna ruginită
în rochie aburită
poartă o beretă
violetă

cuvintele-frunze
cad pe pragul
sufletului meu iar apoi
sub degetele-mi violete

în paginile mele
ca nişte nori
îţi las sărutul meu
violet
(traducere după poemul în franceză al autoarei)