bate un ceas de uitare

frunzele se aruncă în gol
o disperare cum cad ele
perforează spontan acest aer de orţi care
petrec suflete peste pod
cine-o fi murit şi unde
se prăpădeşte viaţa în mişcarea lor legănată

un fagure se prevesteşte fiecare traiectorie
nimeni nu are acelaşi drum
nici măcar noi doi

smintită moartea ne aşteaptă cu zâmbetul ei
îşi arată dinţii îngălbeniţi
parcă ştie că toate drumurile duc la ea

frunzele cad şi se însoţesc
până în cimitir pământul
înghiţitor de flăcări din apus

păsări căzătoare
cu ciocul în jos mi se par clipele decăderii
în toată goliciunea lor
aştern locul hărăzit

se adună piramide
cineva scapără boabe de fosfor
o sfoară de fum înnoadă frunze păsări
sufletele noastre legănate

Ottilia Ardeleanu

(14 oct. 2013)