fiecare se manifestă în funcţie de ceea ce-i lipseşte

în lumea asta împrăştiată pe covorul vieţii
dumnezeu rezemat de un moşmon cu mâinile
rătăceşte printre noi la întâmplare caută
să ne combine după forme şi culori
cine ştie cât îi trebuie să găsească
piesele nimerite pentru îmbinarea perfectă
oricine să capete chip şi suflet

trupuri la marginea a două piese de puzzle
cu arcuiri delicate ne aşteptăm rândul
din grămada de oameni doar două
configuraţii inexpresive suntem până când
el ne va lipi într-o oarbă potrivire

Ottilia Ardeleanu

(10 martie 2013)

and… for me this:
“The art of writing is the art of discovering what you believe.” Gustave Flaubert

Advertisements

Copacii

(31 martie 2009)

Ce frumos se-mpletesc copacii, doi câte doi!
Mi-aduc aminte de primăvara din noi.
Pe vremuri, ca şi lăstarii-nverziţi eram,
În jur, tinereţe şi bucurii presăram.

Ce frumos se-nsoţesc copacii, braţ la braţ!
Le sorb miresmele dulci, cu nesaţ.
Îmi amintesc cum ne plimbam pe alei,
Când eram noi, dragule, tinerei.

Ce frumos se reazemă copacii, unul de altul!
Coroanele le-atârnă de cer – candelabru!
Cândva, şi noi doi ne îmbrăţişam
Şi cuvinte de dor şi de drag ne spuneam.

Ce frumos îşi vorbesc copacii, doi câte doi!
Din creangă în creangă, zboară un cintezoi.
Nu-i mult de când şi noi doi îngânam
Un cântecel şi pe ringul iubirii dansam.

Ce frumos arată copacii, trunchi lângă trunchi!
Din crengi înflorite aş face-un mănunchi!
Mai ştii când la mine tu, seara, veneai
Şi braţe de flori delicate îmi dăruiai?

Ce frumos se iubesc copacii, doi câte doi!
Îmi amintesc de vara toridă din noi.
Ce fierbinte, în noi, clocotea dragostea!
În cer, pentru fiecare, strălucea câte-o stea!

Ce frumos se sărută copacii, muguri pe muguri!
Se leagănă chipul tău pe-ale mele gânduri.
De vremuri trăite odată îmi amintesc
Şi de cât de mult, dragul meu, te iubesc!

de Ottilia Ardeleanu

guaşe de Ottilia Ardeleanu


în fiecare seară
împăturesc viaţa într-o
cutie atât de uşoară încât
n-ai spune că înlăuntru se află
oameni

îi studiez aşa cum
stabileşti dimensiunile unui
portret
creion distanţă focalizare
trasez contururi
cu ochi de forma soarelui
şi gene din crengi de nuc

tot mai îngroşate
lacrimi diluează culorile
de miere

zâmbetele par dulci
zboară vrăbii din inimă ciugulesc
până când cineva pune
capacul şi
închide toate nuanţele

fiecare pleacă în vremea lui
ducând o cutie
asemănătoare

(26 iunie 2011)

Nicolae Grigorescu – Portret de ţărăncuţă

Iosif Iser – Ţărancă cu basma roşie