femeile de pe la noi

la noi în oraş toate femeile sunt preocupate să slăbească
îşi împrumută reţete schimbă dietele din trei în trei
luni aleargă pe malul mării cu pantofi uşori de la aceeaşi firmă
se îmbracă la fel au fix acelaşi aer mătăsos matinal fandosit
fac în mers cu mâna celor care îşi închipuie că sunt într-un maraton
iar pe străzi se depune o tăcere fină o pudră de gânduri care nu vor să se dea
în vileag aerul comunitar se îndeseşte cu ele se sufocă oamenii abia mai
ocolesc orice formă de femeie înfiptă ca steagul în poarta primarului
bărbaţii se bucură că pot pleca liniştiţi unii la muncă alţii la cârciumă
cu mâinile în buzunare fluierând viaţa fără griji aparent scăpaţi de sub control

la noi în oraş femeile petrec în jurul gâtului eşarfe înflorate de curcubeu cu
un capăt ca o limbă de felină pândeşte să muşte violent
poartă pantaloni mulaţi pe formele zvelte după cure îndelungate
bărbaţii le scanează insistent direct pe străzi piste de alergare
treceri de pietoni pod pe malul mării pe oriunde rotunjimile lasă în atmosferă
nişte tunele de parfum transpiraţia lor salină modernă în trend

la noi în oraş femeile au lungi unghii false în picăţele tablete allview ating
la fel de repede florile agăţătoare inspiră turişti în extaz gândurile trec prin multe
ferestre virtuale ca gloanţele oarbe nu rănesc femeile
când vorbesc la telefon niciuna nu mai este disponibilă

la noi în oraş femeile iubesc orice-ar fi nou-veniţii viii morţii copiii vecinilor
bârfesc la fel de mult şi la fel de bine le place să citească în cărţile altora
în liniile din palme să se bage în viaţa unora să împrumute bărbaţii altora
nu se ceartă nu se împacă nu acceptă animalele nu duc gunoiul nu intră în politică
nu se duc la biserică fac sport de întreţinere bărbaţii bat cuie în pereţi demolează
construiesc fac bani unşi cu sudoare adună risipesc

la noi în oraş femeile poartă tricouri marinăreşti sunt sirene faruri valuri scoici
orice nu pot fi alte femei din lume îşi aşteaptă bărbaţii de pe mări şi ţări
cu pâine şi sare cu poale-n brâu casa dereticată cu maşina de numărat bani
împrumutată pe rând de la fata cu zâmbet angelic de la minimarket cea care are
cafenea restaurant magazine şi aproape toate sediile partidelor în blocul ei cu multe
etaje pe care uneori se varsă răsăritul ca o zeamă de varză clocotită de vrăjitoare
nişte babe care stau pe băncile făcute de primărie scuipă seminţe şi vorbesc de rău
fetele frumoase şi femeile care nu poartă basma pe cap la slujba de duminică

la noi în oraş femeile se duc la masaj cosmetică oriunde să scape de femeia de apă
care le taie calea ca o pisică neagră

la noi în oraş femeile s-au îmbrăcat în fum de lumânare când te-au bătut clopotele
mitică greu să mai iasă vreun soare de mal

Ottilia Ardeleanu

(12 oct 2014)

FASCINAŢIA MĂRII 2014 – Premiul al II-lea

dezrădăcinare

de ani caut locul
spre care te îndrepţi cu cadrul
împiedicat în covoare de zestre
molii la dans cu lumina unui sfârşit
de vară neserioasă faţă de zilele
cu capul în nori mai ceva decât erai
când viaţa se ţinea
pe picioare până să cadă
să-şi rupă şoldul drept
apoi să treacă la zăcut
într-un pat în care toamna
se apropie cu urina în ploscă
tristă mireasă
pentru care tot satul a închinat
cândva ploua ţărăneşte
pe râurile de cămăşi în război
bărbaţii iubeau femeile sprâncenate
le părăseau
dorul se năştea din pântecul fiecărei
femei iubite cu viaţa
din pământ venea în fugă
sentimentul de ţară ca iarba
pe care nu mai poţi să calci
picioarele îţi sunt
poezii în bastoane

Ottilia Ardeleanu

(19 iunie 2014)

emul


cele mai frumoase coarne
sunt de berbec în chip de
femeie neînţeleasă
cu orgoliul ascuţit în
sentimentele celorlalţi
le place să stea pe margine
să exclame ce frumos când
sar scântei şi vâlvătaia
cuprinde inelele de lână
ochi de jăratec mugete aţâţate
se sting după o vreme vezi
cât de greu
se poartă coarnele
răni în aer suflet cuvinte
orizont zdrobit sub copite
flegmaticii clamează
ce coarne iar femeile
neînţeles mocnesc

Ottilia Ardeleanu


and… for me this:

“Writing is a struggle against silence.” – Carlos Fuentes

Femeii!

and… for me this:
“There are three rules for writing a novel. Unfortunately, no one knows what they are.” – W. Somerset Maugham


ziua în care se poate întâmpla orice

se joacă în plete blonde cu foarfecele
oglinzile văd totul
respiraţia bate drumul dintre lobi
în fundal o muzică veselă unduind
aburul de cafea romanţios
adună femei din cele mai singure
oglinzile spun totul
atmosfera intră într-un foşnet
întrerupt de cut cut cut
chicoteli şi
câte-o poveste
oglinzile atente
uşa se deschide un curier împarte
bucurii ele intră în inimi
ele se deschid
oglinzile transpiră
uşa se dă la o parte
braţe de flori aduc un parfum
stăruitor şi
obsesiv se îndreaptă spre cea care
se joacă în plete blonde cu foarfecele şi
glonţ moartea o îmbrăţişează
pe celelalte le sărută grosolan pe frunte
pe ceafă pe gât
oglinzile nemişcate

în fundal o sirenă

Ottilia Ardeleanu

(7 martie 2012)