“alone with you”

de o vreme pe mare
stelele merg în trei
farul se lungeşte hăt
în taină
armik dă bine pe inimă în timp ce
iarna îşi rupe unghiile de uşa mea

nu-i deschid
are cheiul nesfârşit
şi pe tine

sorb amar e mai bine să nu
ştiţi

o iesle mi-e sufletul
doar un pic până să se nască
un pui de iubire

Ottilia Ardeleanu

(24 dec. 2012)

sortitului

de un timp
mă gândesc doar la cuvânt
pe care îl aştept
parcă ai fi un dumnezeu

să-I dăm pace odată
să-L lăsăm să se nască liniştit
destul
Îl hulim apoi ne rugăm Lui de iertare
mă mir că ne mai ştie ca pe
ioan ana maria vasile ilie gheorghe elena matei

L-am târât şi în revoluţie
I-am imputat că nu împiedică moartea
de toate neputinţele noastre
de viaţă de mamă de copii
L-am învinovăţit

în versuri

pironeşte-mă
vreau să-ţi fiu eu
dumnezeul

fie-ţi iertate cuvintele
că nu ştii ce spui
când mă acuzi că te-aş fi putut salva
de la poezie

Ottilia Ardeleanu
18 dec. 2011

and… for me this:
“The only reason for being a professional writer is that you can’t help it.” – Leo Rosten

1. fel de a spune ce vezi ce atingi ce simţi

să nu te apropii niciodată de un drum pe câmp
să nu te apropii niciodată de o clădire pe care scrie mare cu negru
nici de o fereastră cu pumnul să nu te apropii
să vezi pe unde au trecut lucruri şi fapte şi prea mulţi nebuni care
au crezut că viaţa e un rozariu de oameni
şi că de atâţia oameni de ori fiecare poartă
numele de fericire în culorile unui singur curcubeu de
neam
să nu apropii urechea de zidul mutat cu buldozerul mai încolo
într-o grămadă de moloz unde şi-au deschis locuinţă cei fără locuinţă
în inima asta turnată în asfalt
peste idealuri peste jertfe peste eroi peste grâu
mândria cu o gaură neagră flutură pe casa asta mare
cu multe odăi de singurătate fiecare cu gândul său
restrâns
dincolo suflete şoptesc neliniştile lor
vânt de iarnă abătut
nu te apropia

Ottilia Ardeleanu

(1 dec. 2012)

1

flutură un drapel.
este de piatră. şi zâmbeşte. către hotare. ţine o mândrie la piept.
împietresc.
din timp, se deschide o vale. un pământ. ies oameni de pretutindeni şi îmbrăţişează pământul. fac zid de se reazemă femeile şi copiii. şi toţi laolaltă ca pietrele. ca nişte cetăţui. ca ţara. deodată cineva loveşte cu arcuri şi pietre şi lănci. cu grenade şi obuze. suflete împotriva sufletelor. şi tancuri, şi teroare. prea multe rugi în loc de fericire. prea multe lacrimi în loc de ploi. prea multe gropi comune în loc de case. prea mult sânge în loc de apă. prea mulţi bărbaţi sortiţi pieirii şi prea multe femei singure. prea mulţi prunci neştiind copilăria.
luptă. moarte. ruină. oase. miros de învingători şi învinşi.
tot nu ştiu cine câştigă.
acei oameni, aceşti oameni se retrag. într-un templu. oameni zidiţi în vremuri. într-o statuie. nici măcar într-un nume. nici măcar într-o ţară. o piatră. de hotar.
las coroana rezemată de singurul zid istoric.
ridicat în apărarea mea.
sunt ţara.
şi vă îmbrăţişez pe toţi.

de Ottilia Ardeleanu

(1 dec. 2011)