nu ştii cu cine ai de-a face

a stat pe lângă mine
ca un câine obedient
cu limba scoasă aştepta
mângâiere şi câte un
codru de cuvânt
cald mi-a adulmecat orice
mişcare obiceiuri
aproape că ştia ce gândesc
niciodată îndestulat
de prezenţa mea

într-o zi
m-a muşcat

Ottilia Ardeleanu

(27 aprilie 2012)

lui nu i-aş căuta motive i-aş da motive

poetului meu nu i-aş reproşa
dacă nu şi-ar tunde barba i-ar creşte
plete până în tălpi nici dacă ar fi
înconjurat de trabucuri ori scrum ori
dacă ar uita că mai e nevoie şi de
mâncare pe lumea asta şi de
iubire corp la corp
nu m-ar supăra să mă înşele cu
cititoarele lui cu ochii de broască
într-o baltă de versuri multe şi verzi
cu miros de vegetaţie crescută artificial
nu i-aş reproşa că petrece
prea multe nopţi în braţele muzelor
somnambul pe balustrada ideilor
repede ar cădea în picioare ca un motan care
fornăie mulţumit de propria condiţie
a cuvântului

ci

aş vrea să prindem împreună
ora pământului

Ottilia Ardeleanu

(23 martie 2013)

and… for me this:
“A metaphor is like a simile.” Author Unknown

la început cuvântul a fost pentru tine

are un aer smerit de sonetist
cum îşi ţine mâinile ca pentru a implora
arta cu aripi de metal se înalţă dintre degete
lungi de parcă ar fi anume făcute să cânte la cuvinte albe
notele grave reies de foarte aproape de oameni

şi nu pare deloc singur aşa rugându-se pentru cei
săraci cu duhul nu ne vedem de numele lui
ca o înclinaţie de viaţă trăită nu avută

dincolo cerul o carte care se deschide întâia
zi de creaţie

stă cumva cu mâinile
ca dumnezeu
să-şi facă aripi din ele

Ottilia Ardeleanu

(6 martie 2013)

and… for me this:
“I loved words. I love to sing them and speak them and even now, I must admit, I have fallen into the joy of writing them.” – Anne Rice

mă mor te mor

simplu
mă uit în ochii tăi
sacrific
un sărut pentru fiecare mână
un sărut pentru fiecare picior
un cuvânt nu vei spune
tulburat vei căuta
sfârşitul în iubire
dumnezeiască

în timp ce alţi
nori de oameni

păcătuiesc

Ottilia Ardeleanu

(4 aug. 2012)

Uneori mă întreb ce e cuvântul

Ce caută în gura mea când nu-mi place să o deschid
De ce se dă pe limbă nevrednică şi mă întoarce
Din drumul pe care am pornit cu lumea în cap
Nu-l iau peste picior
Ştie cum să mă învingă chiar şi când îmi ascut limba
Înfuriată îl scuip
Se ţine scai de papilele mele şi îl înghit
Cu seva lui simt o împrospătare a propriei origini
Tac el aşază notele distinct
Acustic până se face auzit clar şi
De departe
Atacă din necurajul de a nu fi
Covârşit un erou
Destul ca lumea să râdă azi
Mai bine treci pe lângă imperiu în linişte regală
De multe ori am scăpat punându-l în faţa mea
Chezăşie

Uneori mi-l explic
Doar pentru a mă înţelege
A-mi lămuri existenţa
Nimeni să nu mă conteste

Garantez pentru el

Ottilia Ardeleanu

(24 martie 2012)
 


and … for me this:

“The scariest moment is always just before you start.” – Stephen King

femeia de veghe

rotea privirea prin noi ca pe o bănuială
ne puneam figuri de sfinte
ai fi zis că păcatul era cel mai sfios
băiat din echipa de fotbal a şcolii
nu scuipa nu înjura
nici semne codificate nu ştia să facă

părea un preot în sutana ei
de ne îndesa întunericul
striga cine a făcut cine a dres
ridicam din umeri
o cruce până în cerul gurii
să plece

odată a aflat de
una se încurcase cu antrenorul
ieşiseră într-o seară în parcul poporului
tragic
toamna le rătăcise cărările
cu frunze şi iubire
se făcuse târziu iar ea
pesemne era prea fericită şi
s-a pierdut în amănunte

când puştoaica s-a întors
smerită şi speriată
ca un clopot de moarte
s-a auzit ultimul ei cuvânt

Ottilia Ardeleanu -7 nov. 2011

până la ea mai este doar un cuvânt de Ottilia Ardeleanu

în formă de mănunchi
lucruri însângerate
fac arcadă unei nelinişti
într-un contur de memorie
pedantă străina intră
făurari cu tâmple înalte aşază cuvinte
dar la cel mai mic suflu
cârcotaş
cad şi se sfărâmă
ea trece peste toate
caligrafic îşi plimbă picioarele
estetice rău

găseşte golul din peretele protoplasmatic
perfect
pentru formele sale

în chinurile zidirii
naşte

o zăresc
în poemul acesta a venit
toamna

(23 oct. 2011)