mama e albă
atât de albă că
lumea este cenuşie
primăvara năştea
primăvara albea
primăvara murea
nălbea rufele la heleşteu
ştergare de borangic unduiau
brâiele cosânzenei în mâinile ei
ca porţelanul
când le sărutam
podul îi era plin de fisuri
treceam cu grijă până
în poiana cât toată
copilăria mea
nişte cai albi ropoteau în ea
ba nu
în mine
câtă vreme am rămas acolo
am o mamă de gips
un înger cu aripile lipite de trup
şi nişte pereţi albi
de străluceşte singurătatea
la biserica de marmură
clopotul aleargă vântul
de primăvară
(11 mai 2011)
