am crescut într-un câmp cu maci de Ottilia Ardeleanu

mama e albă
atât de albă că
lumea este cenuşie

primăvara năştea
primăvara albea
primăvara murea

nălbea rufele la heleşteu
ştergare de borangic unduiau
brâiele cosânzenei în mâinile ei
ca porţelanul

când le sărutam
podul îi era plin de fisuri
treceam cu grijă până
în poiana cât toată
copilăria mea
nişte cai albi ropoteau în ea
ba nu
în mine

câtă vreme am rămas acolo

am o mamă de gips
un înger cu aripile lipite de trup
şi nişte pereţi albi
de străluceşte singurătatea

la biserica de marmură
clopotul aleargă vântul
de primăvară

(11 mai 2011)

Advertisements