faţă în faţă

ştii cum e să nu ai chef de nimic
să stai cu mâinile la ceafă
să te adânceşti în ele greu
ca într-o groapă din care să nu poţi ieşi
în timp ce contempli
o pată de petrol
după ce s-a răsturnat totul

tăcere
vulturul ăsta se roteşte deasupra oceanului
forţele tale pe cale de dispariţie acolo sunt distruse

nu-mi face bine să fiu prinsă lăuntric
precum igor
prietenul meu care lucrează non-stop
şi nu-l înţeleg
pentru ce atâta chin să dai mătase vieţii
să se rupă atât de uşor în două

printre broderiile lui văd cerul într-o plasă
pe spinarea unui gând care mă aleargă

tu nu eşti nicăieri
dincolo de locul ştiut
soarele
arde ultima mea dorinţă

nimic nou

aceleaşi inele
aurul pe dinăuntru o mină fericită
de concentraţie

aceleaşi mâini
poate mai uscate
în gingăşia lor apar
deasupra hârtei ca un cer scris
la indigo acorduri semnături
într-un fel resemnări

în ciuda cercurilor de soare
pe marea tulburată
mult mai tânără viaţa pare
sora mea mai mică

Ottilia Ardeleanu

ca şi când soarele s-ar elibera dintr-un strop

o mulţime de insecte
lumea
pişcă degeaba te fereşti
apare de oriunde
se înfige şi trage setos
licoarea rubinie

o tolbă de venin cerul
stropeşte cu substanţe
nimicitoare natura asta
astmatică
respiraţia se îngreunează
până la sufocare

inhalezi
aerul prin care aceste fiinţe se frământă
fiecare cu zborul ei
ori căderea

te doare

tuşeşti din piept disperi până la
tubul de oxigen
firul de pai altădată
ţinut în colţul buzelor fresh sărutate

raluri
în plămânii tăi
se odihneşte moartea

de-ar fi iubirea

flaconul acesta vital
de care am devenit dependenţi

Ottilia Ardeleanu

(27-28 iunie 2014)

şi s-au ales cu mine

cum s-a făcut cerul şi pământul
n-am mai aşteptat mult
după orânduială
i-am căutat prin lumina ochilor
ţinând strâns cuvântul acela
pe care nu aveam voie să-l scap
m-am dus val-vârtej
de cum i-am văzut
potriviţi după arborele meu
le-am spus
pe voi vă vreau

concepeţi-mă

Ottilia Ardeleanu

(12 sept. 2013)

un alt fel de scară

să vopsesc o zebră
până la cer mi-am zis
şi i-am şoptit
la ureche el a scuturat
aripile un loc de trecere
dincolo mi-am asigurat
un semafor ar fi nimerit
pentru traficul intens
pe timp de viaţă
mă tem mai mult să nu
se întâmple ceva
cu dumnezeu
când va voi să vadă
cum
o mai duc

Ottilia Ardeleanu

(20 aug. 2012)

tur de orizont

zid impasibil
fotoliu cu braţe de cărţi deschise şi
haina părăsită în grabă
masa de fag laptop la lucru
vază de sticlă cu flori de câmp şi pietre de râu
portretul unui adio dar rămân cu tine teancul de coli
în aşteptare sharpul prăfuit
bicicleta medicală
falduri fine o privire spre lume uşor voalată
ecranul negru după care se ascunde faţa lumii
dieffenbachia
dulapul sufocat de atâtea lucruri intime
suflet de pisică albastră
rânduri de poeţi aliniaţi ca într-o aulă de conferinţe
unii au atins nobelul alţii doar inima mea
boxele orga de lumini trecute de adolescenţă
ungherul confesiunilor niciun dumnezeu
canapea cu vestimentaţie impecabilă până în podele
ieşire spre lume sau spre altceva
sursă de apă de hrană de aer
flori aruncându-se pe geam într-o disperare după natură
o masă o fructieră un scaun
din nou o ieşire
din nou dumnezeu
care s-a lăsat răstignit pe un perete
fals
un prag
mult spaţiu fără ocupaţie
biblioteca şcolarului cândva
biblia o mână întinsă spre imaterial
mătasea din aşternuturi
un parfum ca o pasăre migratoare
un gol
eu

şi cerul cu buzele lăsate

Ottilia Ardeleanu

(10 ian. 2012)

cod unic

la început vor vrea să ştie cum o duci, în ce condiţii trăieşti, câţi copii ai, ce şcoli ai făcut, meseria şi unde lucrezi. nivelul de fericire. identitatea ta contează pentru ei. ţi se pare bizar. te simţi incomod să te expui. şi totuşi, identitatea ta se află în spatele atâtor conturi, facturi, contracte. semnate cu bună ştiinţă. uneori, cu un sentiment de împlinire. gândeai pe termen scurt şi erai apărat de încredere.
mai apoi, vor vrea să ştie la ce oră iei masa, cu cine, când te culci, cu cine, ce vorbeşti, cu cine, ce munceşti, cu cine şi te vor supraveghea îndeaproape. asta se cheamă grijă permanentă şi ar trebui să fii recunoscător.
mai târziu, vor elimina alimentele. solide, lichide, le vor înlocui cu pilule care vor simula saţietatea. şi ar trebui să mulţumeşti pentru că vei da jos toate acele kilograme care ţi-au stat pe şolduri, pe fese, pe coapse, în gât, ani de zile. şi te-ai urât. de câte ori te-ai privit într-o oglindă te-ai urât şi ai spart zeci de oglinzi pentru că niciuna nu te arăta aşa cum doreai.
într-o zi, vor desena ce să încalţi vara, ce să încalţi iarna, te vor izola termic, fonic şi vizual. iar soarele va fi doar gaura dintr-o fereastră opacă. se vor apropia şi mai mult de tine, chiar dacă suferi de claustrofobie. iar tu va trebui să te simţi dator.
va urma un impact şi mai mare, acela când ţi se va implanta un cip prin care vei primi, în sfârşit, recunoaşterea pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. îţi vor urmări fiecare mişcare prin satelit. ar trebui să le arăţi gratitudine pentru că, oriunde te-ai afla, cineva care nu vrea să divulge sinele, din motive de onestitate, te va însoţi mereu şi nu vei mai cunoaşte singurătatea. amprenta paşilor tăi va fi citită de aparate.
iar dacă la bătrâneţe, care nu va mai fi bătrâneţe, vei uita cum te cheamă şi vei sta mult pe gânduri până să-ţi aduci aminte, dacă îţi vei mai aminti, cineva care nu vrea să se deconspire va şti cine eşti. te va striga cod unic.
da, cineva te va priva de toate grijile pe care ţi le-ai fi făcut dacă ai fi fost ca pescăruşul de pe cerul liber văzut printr-o fisură prin care te chiorăşti.

(26 octombrie 2011)

hamac

sireapă colonie florală
escaladă peste acoperişuri
cu pisici lăfăite sub un
bezmetic soare aprilin
pare dus cu pluta
dacă ai putea rămâne o zi întreagă
vâslind ai observa cum cade dincolo
gutuie răscoaptă
pomii fac dragoste
sub curioase insule de verdeaţă
dezvelesc busturi de catifea
oscilez într-o lume fără oameni
atât de aproape de cer încât
să mori mi se pare
cel mai haios lucru

Ottilia Ardeleanu

toamna scăpată din lesă căţeaua (de Ottilia Ardeleanu)

ce mă fac cu iubirea asta pe care o gonesc dar ea se întoarce obedientă se uită în ochii mei căţeaua fix în ochii mei cred că a găsit înţelegerea se aşază pe labele din spate şi mi-adulmecă gândurile nici nu apuc să percep când îmi linge tălpile şi coapsele şi întorsura şoldurilor şi gurguiele şi limba mea nu mai e în stare să zică nimic şi-atunci îi arunc o coastă ea bucuroasă mi-o aduce înapoi de fiecare dată oricât de departe aş arunca-o oricât de înalt se gudură îmi dă ocol îşi scutură urechile blege o dată de două ori de multe ori eu nimic tac şi nu o bag în seamă privesc speriată cum trece tărcata prin mine dar nu nu nu vreau un animal de companie of ea se face preş la picioarele mele lăţoasa şi latră iubirea salivează iubirea şi aşteaptă să o alung a nu ştiu câta oară frate unde sunt hingherii
şi dacă aş îngropa-o sub un cer de frunze ar fi de-ajuns să strig iubire s-ar năpusti asupra mea cum deasupra unui mormânt lopeţile în loc de cruce ar sta ea să chelălăie aici zace sufletul unei toamne căţeaua de iubire nu pleacă

(1 oct. 2011)

căutare de Ottilia Ardeleanu

apa flecăreşte la mal
ascult fiecare vorbă
dar când să aflu adevărul
se sparge de pietre
se-alege praful
vântul pune limba
şi-l scuipă în scaieţii de bronz

chefalii sucălesc aerul
pe sub aripi care
se deschid şi intră în cer

cu pânzele pieptului umflate
o tinereţe pluteşte în derivă
prea multe bărci şi ţipete
mă despart de trup

(14 septembrie 2011)