răsturnări

uneori simt în carnea mea un
dumnezeu amestecându-mă cu
altfel de lucruri mă tac să
pot auzi bine de tot foşnet de
sufletul lui când mă privesc într-o
oglindă spiritul prinde un fel de
chip în care îmi place să stau şi
să gândesc profund poate că
însuşi dumnezeu are oglinda lui
pe pământ e doar un om iubit
şi-atât mă veghează pe dinlăuntru
cu ochii închişi pentru a visa cum
lucrurile se fac idei iar acestea
se disipă înapoi în lucruri iubirea
lui dumnezeu păcatul omului iubirea
omului păcatul lui dumnezeu
depinde cum ajunge la noi

de Ottilia Ardeleanu

cale de ieşire

dimineaţa oamenii
îşi pun supărările în maşină
pornesc la drum ca şi când
ar avea ceva
de aruncat într-un loc
la marginea lumii

nişte pisici albastre
se zvârcolesc
sălbatic
îşi amestecă ghearele
în carnea vlăguită
a existenţei

nu-i timp de virat către linişte
când îţi sar în faţă
frânezi
te loveşti de toate
emoţiile
şi

lumina se taie

Ottilia Ardeleanu

(13 feb. 2012)

nu e nevoie decât de o cantitate mică de dor explozibil


niciun lighean cu apă rece nu te mai trezeşte din supărarea unei pierderi cu efectul unui miligram de substanţă care conţine mirosul unei tone de iubire împrăştiată pe pământ ca după o explozie nucleară în urma căreia totul intră în combustie se descompune se usucă lucrurile complicate simplifică viaţa până la nimic un praf depus pe suflete expuse fără carnea de protecţie o pulbere din oase măcinate de zile ca nişte şuruburi rotite ferm în simţurile celuilalt
niciun aparat nu poate măsura reactivitatea de a mă fi pierdut şi bomba cu firele astea ale ei încâlcite aşteaptă să sară în aer sentimente aflate în largul unei întâmplări fără ţărm în toiul unui experiment care declanşează neliniştea universală
lumea sărită de pe fix ca un orologiu şleampăt prins în iţe
şi după toate acestea mai ai curajul să-i strigi viaţă ai grijă fată să nu tai firul roşu cu mâna ta

Ottilia Ardeleanu

(13 oct. 2013)

martie locul în care aş vrea să fii

ce vrei să-ţi aduc
nu vreau nimic
tu
îmi ajungi

pleacă vine
şi descoperă o femeie
locuită de mine şi de timp
nu e gelos
totuşi
i-ar plăcea să nu-l găsească
săpând în carnea mea
carnea lui

mă iubeşte
cu minutele lui
cu ticăitul lui
cu felul lui
de a se()duce

adu-te pe tine
adu-te
dragostea e unicul lucru pe care
vreau să-l afli
lângă mine

Ottilia Ardeleanu

(28 feb. 2013)

de apă de lemn de pământ…

ştii nu am nevoie de
ambarcaţiune sentimentul că
mă iubeşti despică marea să trec
de partea inimii ştiu să
înot în cuvinte liniştite

mi-am potrivit călătoria feng
shui gesturile tale braţe deschise un
hotar peste care nu vreau să trec

aştept să strângi carnea pe mine
sărutul tău este cel mai apropiat
punct cardinal pentru fericire

palme de apă pe coapse mlădie
sunt ce vrei tu să fiu pentru tine
poezia ta celestă nu are nevoie de
recomandare sentimentul că
mă iubeşti
qi

Ottilia Ardeleanu

(18 ian. 2013)

toamna însămi până când de Ottilia Ardeleanu

în viaţa mea se întâmplă un bărbat
poematic
îmi scrie cuvinte eclatante
fulgere pe care prind trup
din trupul lor
carne din carne atingerile
pătrunderi diacritice împlinesc sensuri
speciale adiacenţele noastre

îi trăiesc viaţa amplu
vocabulă cu vocabulă
metaforic mă postez în oricare dintre ele
fără teama deformării conotaţiilor
fără descentrarea ritmului interior
mă las prinsă în gândurile sale virile şi
articulez pentru fiecare imprimare frisonantă
de câte ori prinde ideea de coapse
mă simt ameninţată de o nouă trăire şi-atunci
negreşit
o închid în memoria mea
ermetică

ascult de mâinile sale
caligrafic
din ele o muzică taman
pe buze se opreşte un timp
fericire

îmi este toamnă

(7 oct 2011)

portret de Ottilia Ardeleanu

să ne-aşezăm la o porţie
de singurătate paharul e plin
şi jumătatea lui până în gât
de lichidul acela

nimic nu mă îndeamnă
spre însămi făptura
ivită dintr-o întâmplare

o masă de linişte între lucruri
şi fadă aşteptarea

mă simt ca o felie de carne
uitată pe-o farfurie
din ea ochiul lumii
mă sfredeleşte

(16 septembrie 2011)