până la ea mai este doar un cuvânt de Ottilia Ardeleanu

în formă de mănunchi
lucruri însângerate
fac arcadă unei nelinişti
într-un contur de memorie
pedantă străina intră
făurari cu tâmple înalte aşază cuvinte
dar la cel mai mic suflu
cârcotaş
cad şi se sfărâmă
ea trece peste toate
caligrafic îşi plimbă picioarele
estetice rău

găseşte golul din peretele protoplasmatic
perfect
pentru formele sale

în chinurile zidirii
naşte

o zăresc
în poemul acesta a venit
toamna

(23 oct. 2011)

toamna însămi până când de Ottilia Ardeleanu

în viaţa mea se întâmplă un bărbat
poematic
îmi scrie cuvinte eclatante
fulgere pe care prind trup
din trupul lor
carne din carne atingerile
pătrunderi diacritice împlinesc sensuri
speciale adiacenţele noastre

îi trăiesc viaţa amplu
vocabulă cu vocabulă
metaforic mă postez în oricare dintre ele
fără teama deformării conotaţiilor
fără descentrarea ritmului interior
mă las prinsă în gândurile sale virile şi
articulez pentru fiecare imprimare frisonantă
de câte ori prinde ideea de coapse
mă simt ameninţată de o nouă trăire şi-atunci
negreşit
o închid în memoria mea
ermetică

ascult de mâinile sale
caligrafic
din ele o muzică taman
pe buze se opreşte un timp
fericire

îmi este toamnă

(7 oct 2011)