când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii şi mai bine de semne

Ottilia Ardeleanu

(11 aprilie 2015)

Advertisements

când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii şi mai bine de semne

Ottilia Ardeleanu

(11 aprilie 2015)

mă tot trimitea bunică-mea


când se lumina bunica avea o vorbă cu mine
urcă tu pe scară şi adună cireşe
găseam mereu alte perechi şi mai dulci până spre vârf
urcă tu pe scară în pătul de umple târna
cum se mai zgâia mironosiţa de cu seară printre ştiuleţii noştri
urcă tu scara şi vezi de s-au ouat găinile-alea
că vine toma acuşi de la câmp înfometat şi
fereşte-ne doamne de graba lui

am urcat în fiecare zi până unde se putea
bunica avea cuvinte prea rugătoare

câtă vreme am fost sus-sus
mai că înţeleg

Ottilia Ardeleanu

(30 iulie 2013)

and… for me this:
“I love being a writer. What I can’t stand is the paperwork.” – Peter De Vries

iar acel gol se umplea de Ottilia Ardeleanu


odaia era aşa de măruntă
când ridicam braţele
sprijineam un glob de var

în salteaua de paie lăsam gropi
bunica se făcea melc noaptea târziu
şi mă primea în căsuţa ei de poveşti

nu-mi trebuiau păpuşi
pieptănam cuvinte
le îmbrăcam în haine croite pe măsura
minţii mele

în fiecare zi creşteam câte un pic
în ochii bunicii
se piteau bucurii aproape rotunde

apoi s-a dus să vadă de-ale ei

îi făceam loc în curbura braţului
ca să pot adormi

simţeam cum se aşază
Dumnezeu

(18 aprilie 2011)