poemul unei dimineţi îngropate până la genunchi în iarnă

întreabă-te cum arată zăpezile pe dos
nu cumva au ceva de ascuns ceva al lor
despre care nu vom putea afla niciodată

în îmbrăţişarea lor blândă s-ar putea simţi
încordarea unei nelinişti comune
răceala vreunui chip copiat în mii de exemplare
stâlcit de cumplita tristeţe luată pe cale naturală
de la o lume ostenită de viaţă

s-ar putea găsi oamenii pe care
i-am pierdut irevocabil

nu mai vorbesc de câtă trudă să extragă inocenţa
la suprafaţa tuturor lucrurilor
liniştea orbitoare pentru noi întoarsă pe dos

şi câtă nobleţe la picioarele alergătorilor

urme de bocanci ca
nişte nasturi încheiaţi în fugă
sub cămaşă toracele care
îngroapă

Ottilia Ardeleanu

(16 nov. 2013)