dezrădăcinare

de ani caut locul
spre care te îndrepţi cu cadrul
împiedicat în covoare de zestre
molii la dans cu lumina unui sfârşit
de vară neserioasă faţă de zilele
cu capul în nori mai ceva decât erai
când viaţa se ţinea
pe picioare până să cadă
să-şi rupă şoldul drept
apoi să treacă la zăcut
într-un pat în care toamna
se apropie cu urina în ploscă
tristă mireasă
pentru care tot satul a închinat
cândva ploua ţărăneşte
pe râurile de cămăşi în război
bărbaţii iubeau femeile sprâncenate
le părăseau
dorul se năştea din pântecul fiecărei
femei iubite cu viaţa
din pământ venea în fugă
sentimentul de ţară ca iarba
pe care nu mai poţi să calci
picioarele îţi sunt
poezii în bastoane

Ottilia Ardeleanu

(19 iunie 2014)

en vogue

venise muma-mumelor cu ochi fardaţi
groaznic un bolero cu deschidere la buric şi un fel de belciug
ghearele făcute cum se fac acuma pe bani mulţi
părul vâlvoi pe-o parte în direcţia vijeliilor de mai
inima vioooolet să încapă toate copilele nevestele şi ce-o mai fi
însemnând femeie dădu ordin să se dezbrace toate să intre în horă
frumoase firave fecunde le mâna cu biciul ei împletit din neguri
zbierau de mume şi mumele mumelor strămumelor lor

aşa chema ea bărbaţii îi făcea mai bărbaţi fără să ştie
că ea avea gânduri cu bărbaţii
că de-aia avea o inimă
largă să-i încapă

în timpul ăsta cineva de sus
îmi demolează visele
femeie cu femeie bărbat cu bărbat
femeie
bărbat

Ottilia Ardeleanu

(6 iunie 2012)

and… for me this:

“There are three rules for writing a novel. Unfortunately, no one knows what they are.” – W. Somerset Maugham

e noapte şi sunt cu toţii la program

toţi bărbaţii rezistă
în fumurile ei
în emanaţiile de ce-i poate pielea
devin colerici ori sangvinici
când începe să facă striptis
toţi sunt cu ochii pe ea
pe sânii ei plini
pe ochii ei coniac
pe braţele întinse tejghele
pe coapsele ei printre care
se poticnesc
şi o arată cu degetul şi o ating
ridică din sprâncene exclamă
se ridică şi cad înapoi
îmbrăţişează ce apucă
uneori ei pe ei
se dezmeticesc abia când
aerul trepidează
şi ea se dezbracă nebuna
de fiecare obiect până
rămâne goală până
rămâne devastator de singură
ca o lume din care
au dispărut toţi
bărbaţii

(8 feb. 2012)
aceasta este o dedicaţie din partea unui coleg de cenaclu. mulţumesc mult!