pomul meu


(de Crăciun poeţilor)

pe drum se uitau la mine
ciudat
nu vedeau nimic
duceam un brad imens
aplecată ca Iisus
abia l-am băgat pe uşă

l-am aşezat în mijlocul camerei
goale
fără podoabe
doar cărţile
cu fusul versurilor
am tors beteala cea mai strălucitoare
şi-am început să înfăşor

112 muze pentru reanimarea dimineţilor asta e viaţa creaţie corupţia din metafore insomnii alb cu roşu de crăciun un fel de dragoste substanţa iubirii vise în ramă fotografia întâia căzătorii din stele dar eu sunt reală tot mai puţin îmi pasă pândesc târziul norilor…

ca un bănuţ de ou
luna
se lipise de geam
şi privea poeţii
minunându-se

Ottilia Ardeleanu



unu. decembrie / Ottilia Ardeleanu

(cu lacrimi)


îl simt

un flacon de ojă roşie

dizolvată în multă acetonă

curgând interior

ca ploaia pe ochiuri fumurii

stropi lipicioşi

în palmele mele pumnişori de copii

ai acestui pământ


trag după mine un cortegiu

ani fără rost consumaţi

aiurea prin gări canale cotloane


cum mă mai bântuie

morţii din spirite


văd hartă lângă hartă

atâtea românii

în gropile adânci

de pe alee


(1 decembrie  2010)


****************************************************************************

ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM  BLOGURI!

IOANBISTRIŢEANUL (Trotuarul meu (în prag de iarnă)) ;

CRISTIAN LISANDRU (Bilanţul unor vremuri care nu mai trec – La mulţi ani, România, cum (de) mai trăieşti?);

INCERTITUDINI (adverb ( de întărire));

PAUL SANDU (Colaj);

DEJA-VU ( Iubeşte-mă mai mult ca niciodată)

DANA ŞTEFAN ( ninge. nu am titlu)


**********************************************************************

şi dacă

(îmi privesc graniţele)


mai am o ţară

este pentru că

mai am părinţi

care au avut părinţi

şi ei la fel

ne-am dat ţara asta unul altuia

din mână în mână

ca pe o pipă a păcii

am tuşit împreună

cum ridici o casă

cărămidă după cărămidă

din mână în mână

până ajung cuiburile

cu păsări

pe cer


de-acum

îmi aştept copiii


(25 sept. 2010)



ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM  BLOGURI!

IOANBISTRIŢEANUL (Trotuarul meu (în prag de iarnă)) ;

CRISTIAN LISANDRU (Bilanţul unor vremuri care nu mai trec – La mulţi ani, România, cum (de) mai trăieşti?);

INCERTITUDINI (viața între minus și plus);

PAUL SANDU (Colaj);

DEJA-VU ( Iubeşte-mă mai mult ca niciodată)

DANA ŞTEFAN ( ninge. nu am titlu)

****************************************************************************

Obiceiuri de Florii – Sărbătoarea Floriilor

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lăzăriţelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.

În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.

Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofranda de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.

Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma ca Lăzăriţa era un ceremonial la care participau numai fetele. “Una din fete, numită Lăzăriţa, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzăriţa: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neasteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

Obiceiuri de Florii – ramurile de salcie

 În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Există credinţa că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă că aceştia să nu rămână fără rod.

În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvantarea divină.

În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-si lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

 (preluare din Internet)