CONCURS!

Un nou concurs literaturitate.ro! Vă invit să participați! Nu veți regreta

Găsiți detalii aici:

Konku2017

panou luminos la starea de lehamite

luați-vă dracu de mână voi ăștia care vă credeți buricu pământului
și faceți un cordon de apărare mă tem că n-o să mai aibă loc
meridianele și paralelele pământului de voi așa sunteți de mulți

măcar dacă ați putea să împiedicați căderile de teren și nervoase
măcar dacă tot vă puneți contra curentului să nu se mai înece nimeni
în viiturile politice și dezastrele declanșate de vorbele oamenilor

dar nu faceți decât să amețiți planetele ca la 6 din 49
și nici măcar poeții nu mai știu dacă sunt cu capul într-o gaură neagră
ori au nimerit în vreo groapă de gunoi de la marginea lumii

versurile arată ca niște cârpe agățate pe dârele avioanelor cu reacție
prin care soarele încearcă să ponteze obrajii fini și dacă nu-i reușește
se ia de mână cu ăștia de cred că sunt un fel de răsărit

 

Mărturisire de plăcere

 

Îmi place să dau întâietate celor foarte tineri pentru că atunci mă simt și mai tânără! – Ottilia Ardeleanu

mici clopote cireşe de iunie

moarte şterge-te la gură când mănânci la masa asta lungă
unde doar lingurile se supun farfuriilor care le hrănesc
din trupul Domnului se aud clopote ca şi când fiecare celulă
fiecare bloc de aer te-ar vesti în dreapta şi în stânga
stai în capul mesei lângă acela care pomeneşte
amintirile noastre sunt de mult oale şi ulcele tăcerea ne ţine
o predică abstractă

mă-nstrăinez de tine moarte plec în partea aia a sufletului
unde e încă primăvară şi toţi copiii din mine ies
chiar şi aceia pe care îi ţii de mână plâng vor să se joace
dar nu le mai dai drumul
şi cum stai aşa ca o văduvă de noroc şi cum
priveşti chipurile absente de parcă ai căuta un urmaş
se adună norii sparg toate fericirile de porţelan
din inima mea moarte du-te odată
unde-oi vedea cu ochii

faţă în faţă

ştii cum e să nu ai chef de nimic
să stai cu mâinile la ceafă
să te adânceşti în ele greu
ca într-o groapă din care să nu poţi ieşi
în timp ce contempli
o pată de petrol
după ce s-a răsturnat totul

tăcere
vulturul ăsta se roteşte deasupra oceanului
forţele tale pe cale de dispariţie acolo sunt distruse

nu-mi face bine să fiu prinsă lăuntric
precum igor
prietenul meu care lucrează non-stop
şi nu-l înţeleg
pentru ce atâta chin să dai mătase vieţii
să se rupă atât de uşor în două

printre broderiile lui văd cerul într-o plasă
pe spinarea unui gând care mă aleargă

tu nu eşti nicăieri
dincolo de locul ştiut
soarele
arde ultima mea dorinţă

când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii şi mai bine de semne

Ottilia Ardeleanu

(11 aprilie 2015)

am şi eu un if


dacă ar fi să guvernez eu lumea m-aş sfătui cu bărbaţii mai întâi
ei sunt inventivi
au înălţime
în dibăcie se aţâţă uşor găsesc imediat o armă pentru că în mintea lor
vieţuieşte verbul
a cuceri este de ultimă oră
mereu
îmi place cum îşi pun mâna la tâmplă parcă ar vrea să tragă
prin degetul arătător se dezlănţuie tumultul
li se oglindeşte în ochi dacă mai ai timp să te bucuri de
reuşita
îi face fericiţi chiar şi dacă ar fi descoperit din nou
roata
se învârte casa cu ei cartierul omenirea ce să mai
zic
nu ar trebui să fac mare lucru decât să-mi vină vreo idee pe care să le-o pun în braţe
dar cum
forţă nu orgoliu nici măcar nu ştiu câte lucruri ar trebui să am prin sertare cămară garaj pod curte şi
când caut ceva cu grijă tot nu găsesc

pentru că nu o guvernez mă furişez în fiorul nichi să văd cum se face
un bărbat cu muşchi de poem

Ottilia Ardeleanu