3 de Ottilia Ardeleanu

Jurnal.

În oricare jumătate de locuinţă vidul devine tot mai dens şi, când trec prin el, se bătătoreşte cenuşiu, un pântece de pădure cu nou-născuţi prin care a intrat buldozerul. Sentimentele îmi sunt defrişate şi, mereu, acea rază mă scormoneşte ca o lopată avidă de-ntors vorbele şi pe-o parte şi pe cealaltă, poate-poate mai găseşte ceva de recuperat. Nişte trecători indiferenţi, gândurile se poticnesc în noaptea care merge pe brânci în urma soarelui, ca un copil după o minge fistichie.

Îmi vine să scriu despre viaţă! De fiecare dată când năluci se încoronează în capul meu, îmi vine să le trântesc pe masă şi să le umplu cu cerneala sufletului, să las semne pe trupurile lor ciudat de albe şi de absorbante. Dar ele se disipează mai repede decât s-ar încovoia degetele mele după cuvânt şi ar deveni o parte din mine.

Am senzaţia că o mână puternică mi se aşază pe umărul drept, când, de fapt, este umbra grea a singurătăţii. Cred că şi ea e la fel de singură. Naiva! Se bazează pe mine. Insistent. Ba chiar brutal.

Punctul 3: ar trebui să o îndepărtez cu un spray paralizant, cu un plici sau s-o înec într-un pahar de…, de parcă aş fi uitat de principiul lui Arhimede!

 (12 august 2011)

Contorsionist

Wolfgang Alexander Kossuth: kossuth gallery

Contorsionişti:

unul mai ciudat