Reverie cu ochii deschiși

(Ana Urma: Isadorable, ed. Art Book, Bacău, 2015)

Cartea Anei Urma mă aștepta de mult pe raftul contemporan al bibliotecii, într-o cumințenie care i se potrivește, neștiind când îi va veni rândul la impresie olfactiv-spirituală, într-o așteptare cum numai cuvintele la-locul-lor, delicate o pot suporta.

Vine o zi când cuvintele singure te caută – afirmă poeta în miniprefața din volumul său de debut, Isadorable. Și cred că este un timp al poeziei, un timp când vine ea către noi. Fie în calitate de expozant, fie în calitate de beneficiar.

Răsfoind cartea, m-au întâmpinat poeme robuste, masive, ca de altfel și multele titluri lungi, impresia la prima vedere fiind de consistență și plenitudine, spațiu dens populat de cuvinte care trădează instant repere lirice de anvergură. Versul său este unul narativ, povestit, pe alocuri cu tentă elegiacă.

Penetrând universul liric al poetei, se aude în surdină o compoziție grav-meditativă, însoțitoare pe tot parcursul lecturii.

Cartea este împodobită cu dantelării imagistice, în diverse culori, iar între cuvinte predomină verdele/ Poem pentru depărtările noastre.

Volumul prezintă o lume mirifică aglutinată cu melancolii, depărtări și urme ale unui trecut foarte vizibil din care transpare zâmbetul copilului de odinioară. Ce aduce interesant volumul de față este împletirea mai multor lumi, cu specificul lor, cu inserții de cuvinte adecvate locurilor și tradițiilor acelora.

Lumea scrisului este dependentă de efectul de flurure, adică de punctul inițial de la care pornește o etapă, o explozie poetică pentru a putea ajunge la efectul scontat asupra cititorului. Dacă altele vor fi fazele incipiente, atunci și rezultatele vor fi total diferite, altele vor fi rezonanțele: ținute o vreme în minte/ înalte și clare să-ți fie cuvintele/ înțelesul rotund/ ca tabloul naiv locuit de culoare/ casa scrisului tău va fi luminată/ în fraze pasaje idee pe foaia blueprint/ până se usucă cerneala…/ Efectul de fluture.

Volumul este un soi de reverie cu ochii deschiși, cuvintele, emoțiile se întâmplă cu grație și vivacitate, metaforele sunt reale podoabe ale cuvintelor, le conferă străluciri diamantine, le antrenează în dansuri aristocratice: pășeam cu avânt pragul zilei/ când o gheară brutal m-a oprit/ sfâșiindu-mi eșarfa flori călcate în picioare/ pirueta forțată și un pas înapoi//… în adagio pașii străluciri de salon un pian muzici vechi/ scena dansului lumii sună scurt sacadat sub talpa desculță/ ca ventuza pe coapsele nude cu mișcări de felină/ I-sa-do-ra dansând un poem/ Isadorable.

În fiecare poem, iubirea străbate cuvintele, paradoxal, chiar și în Tratat despre singurătate: … se răscolește cenușa unui foc stins prea/ devreme.

Ploaie, frunze, verde și muzică sunt dezlănțuiri ale sinelui pe scena unei mereu invocate singurătăți, aproape teatrale. Versurile dispun de o cromatică orientală pe alocuri, europenă în bună parte, cu inserții de cuvinte specifice zonelor geografice colindate: zen, isadorable, soledad, șhamani, obi etc. și o magie care se vădește între fluxul și refluxul inspirației.

Isadorable este un volum verde,  un landscape verde – culoarea vieții și primenirii, culoarea înnoirii și renașterii-, primind și redând simbolistica acestei culori: puritate, liniște, contemplație, înviorare, speranță, germinație, înviere. Termenul este laitmotiv al liricii Anei, există puține poeme care să nu îmbrace această culoare într-un fel sau altul: Bat la geam păsări verzi primăvara/ Călătoria în zen; trei secunde de verde mai am/ De Singurătate; firul verde de laur…/ Mesaj de departe; desprind elegant frunza verde pictată/ în mătasea de china cu pulberi de jad…/ Isadorable; între cuvinte predomină verdele…/ sau câmpia te va urma dar mai ales cerul și verdele/ Poem pentru depărtările noastre; cutreier desculță să nu te rănesc tot verdele copt/ caut prin venele cave…/ Cântec de leagăn; …din orașul tuturor rămâne clipa dând pe-afară/ cu un cântec tolba grea pe umeri vântul suflă/ verde fraged peste unul peste altul verde copt/ Joc maxim; umbra șoimului verde/ m-atinge în treacăt pe frunte/ Cineva știe.

Cuvintecântec, cuvinte de verde, note muzicale și pete de culoare într-un tablou senzitiv reușit, expresionist, care, privit în ansamblu, transmite iubire, luat pe cadre, semnifică diverse stări, de la copilărie, singurătate, nostalgie, introspecție cultural-artistică, iubire, până la rugă și apropiere divină. Iubirea poate fi Cântec de leagăn pentru lună și umbrele noastre, conchide Ana Urma în versurile din acest poem: blocați în tunelul iubirii/ ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt/ un fel de acasă pentru eternitate. În accepțiunea poetei, iubirea este o construcție de rezistență, o citadelă, un castel cu turnuri, ceva greu de doborât, de ruinat.

Fiecare poem are ritualul său, așa cum ai prepara ceaiul. Mai întâi procesul de fierbere, infuzarea plantei, înghițiturile mici, inspirarea aromei, savoarea, nostalgia si toate sentimentele trezite în fața ceștii: ritualul e simplu/ cântecul apei când fierbe începe electric se umplu conducte/ zăvoarele cad se deschid robinete ca-ntr-o junglă sonoră trec/ iguane…/ până apa fierbe o torn peste frunza uscată/ în ceașcă// aproape aștept infuzarea/ minutele trec si mirosul intră sub piele…// cu nesaț sorb licoarea fierbinte…// tabiet cu eresuri vei spune/ La un ceai cu tamile.

În poetica Anei Urma, copacul vieții se confundă cu un copac al cuvintelor, arborele genealogic format din vocabule lungi și consoane boante crescând alte și alte ramuri. peste tot sunt cuvinte undeva un poet respiră prin ele/ odihnind în silabe tocite e sufletul lui tăcerea-i tristețea/ Poem despre cum nu se poate trăi fără cuvinte.

Volumul Isadorable este o adorare a cuvântului care se naște din verde și are, prin urmare, o natură verde compusă din iarbă, copaci, câmpii, flori, fluturi, păsări: pun deoparte cuvinte pentru zilele când păsări/ cu irișii plini de alte păsări caută firimituri pe pervaz/ sau apa din palme și trilul rămâne dincolo de zbor/ Păsări cu irișii plini. Metaforele Anei sunt foarte subtile, ca și în versurile de mai înainte, au o grație cu care întâmpină cititorul. Cuvintele ei se transformă în hrană pentru păsări. Sunt chiar păsări care se apropie de sufletul uman: cuvintele-păsări mai tulbură ape/ La capătul privirii.

Pământul întreg, într-o imagine plastică, poate fi considerat un glob de cuvinte: și scribul răspunde rotind în vârful peniței un glob de/ cuvinte aici și acum cu noi fumegând înăuntru/ Fotografia clipei.

Ana adună toate artele într-un tablou expresionist: poezie, dans, muzică, pictură, este o întreagă coregrafie estetică, un volum al adorării frumosului și care își merită cu prisosință titlul. Autoarea îmbină aceste arte într-un mod artistic original, insuflă acea încântare pentru suflet, se întrevede aici o călătorie de plăcere veritabilă pe căile cuvântului scris. Acest volum este un adevărat periplu prin cultura lumii, iată cum ne poartă prin India (tamile, namaste), Spania (soledad, isadorable), Italia (passacagli), America (Isadora), Japonia (obi), lumea arabă (djinni, șeitan), este călătoria în timp prin efect de fluture.

Isadorable este un volum muzical, sunetul muzicii se desprinde când din harfă, când de pe limba ploilor/ Cuibul nimfelor (exercițiu impus), când rătăcită o pasăre cântă ecoul repetă/ un fado/ Imposibila uitare, când se aude ultimul gong/ La capătul privirii, când isonul rugii mișcă piatra și pietrele vorbesc/ Fotografia clipei; în orașul tuturor/ cântă greieri tot mai stins…/ Joc maxim; știu gustul zăpezii dinspre nord vine frigul/ e târziu pentru fluier caval sau vioară/ și totuși tresar răzbit de-un colind și lerui să umplu pustiul/ Poveste de iarnă; caut prin venele cave poezia vioara din vis/ Cântec de leagăn; orga vântului s-a pornit/ Târziu; mă împart între ploaie și bach/ De Singurătate; în adagio pașii strălucitori de salon un pian muzici vechi/ Isadorable; în mesteceni înalte coroane tăcerile amețitoare/ deși nu e parcă doinește Leșe cu noduri de frunze/ Soledad; de câte ori rămânea singură/… îngâna cânturi vechi de împăcare/ Un portret altfel; și atunci din tării cuvintele ning/ lutul adamic începe să cânte pe tonuri înalte/ ca vântul în golul de trestii la vreme de seară/ Vivaldi aproape absurd; note grave compun simfonii pe coarde de lut/ Mă întreb dacă eu am visat visul meu; mi-e pacea egală cu dorul/ exilat doar pe insula minții/ totuși freamătul mării m-ajunge/ când valul cu vântul se-ngână/ din larg ondinele cântă/ Gânduri în expansiune aproape de țărm; un cântec înalt mă salvează și vreau să-nțeleg/ ce e strâmb ce e drept unde ești/ ești un flaut o orgă un clopot/ Lecția despre vise; și notele ploii compun// passacaglii/ Libret de florar*

Totul respiră viață în poezia Anei Urma, totul este înmugurire, înverzire, sevă, coloristică, senzație, vibrație, acorduri lirice, lumină, zbor, palme deschise, mai precis iubire de frumos. Există o liniște de catedrală, o determinare pentru păstrarea unei tăceri de bun-simț în fața frumosului, a artelor, ceva tainic în călătoria multiculturală prin cuvinte: chem pe vârfuri tăcerea/ Scrisori cu addenda.

Volumul păstrează un puternic iz romanțios, toamna fiind sezonul predilect, cel al oniricului, al neuitării, cu hieratice orientări, cu o solemnitate a discursului inducând o anume atitudine, mai sfioasă, mai evlavioasă. Ploaia devine instrument muzical în mâinile toamnei. Este prezentă într-o mare măsură, bate tactul pe coadele sufletești ale autoarei, în armonie cu trăirile acesteia.

Volumul este efectiv o călătorie, iar ca fortificare a acestui atribut poeta folosește cu succes laitmotivul tălpi care sugerează în primul rând mișcarea, deplasarea: cărări bătucite sub tălpile roase/ În treacăt un înger (silenzio); peste tot sunt flori proaspete pământ reavăn/ cimitirul a fost renovat de curând pavajul răsună/ a gol sub tălpile noastre/ Poem despre cum nu se poate trăi fără cuvinte; rămase deschise tălpile goale cată pământ pentru încă/  un pas pentru acel dincolo…/ La un ceai cu tamile; Lângă țărm slăbea cingătoarea pe vârfuri valsa/ ușor șchiopătând sub tălpile-i goale respiram îndelung/ ca oceanul/ Călătoria în zen: scena dansului lumii sună scurt sacadat sub talpa desculță/ Isadorable; pe gheața subțire făclieri recompun visul meu/ simt desenul sub tălpi și dreptele unghiuri/ ca prin pâslă mă mișc treapta Psalmilor urc/ Mă întreb dacă am visat visul meu.

Prin urmare, volumul Anei Urma este un univers liric în mișcare, în acțiune, în reîmprospătare și reînnoire, un miraj de fireturi și broderii artistice care decorează și redecorează existența, lumea, așezate în lumina reveriei; este o transcendere a realului. Numindu-l volum al călătoriilor într-o geografie bine studiată de către autoare și cu repere anume fixate, șabloane culturale oriental-europene dichisite cu imagini și expresii calde, sufletești, tonus vivace, irezistibil, melanj de termeni recrudescenți (la modul figurativ), itinerariul devine din necunoscut într-unul care stârnește simultan curiozitate și plăcerea de a cunoaște.

Epicul o prinde foarte bine pe autoare, poemele sunt povești despre locuri și oameni, despre oameni și îndeletniciri, despre îndeletniciri și specificitate, despre gust și savoare, despre estetic și calitate etc. Sunt povești cu florile dalbe, lerui, colinde, clavire, lampagii, azime, canate, inscripții baroce, mirt și alți termeni dintr-un istoric mai vechi, ușor arhaic, dar fără a ieși din sfera tradițiilor. Uneori, tenta elegiacă a poemelor completează tabloul poetic și care încadrează și îmbină cu măiestrie elemente fanteziste.

Ana așază artele în albia acestui volum, un fluviu care, urmărit în curgerea lui, induce frumosul, gingășia, puritatea, vioiciunea unei iubiri curate și trainice, așa cum o face în ultimul poem din carte: iau fărâme/ le sădesc în alt om și aștept/ și aștept până sevele frăgezesc cruste reci/ sau pământ înțesat cu orgolii și repet/ și repet până mugurii dau/ în iubire/ Disertație după un poem.

Dar, cum spunea Buddha: “Nimic nu există vreodată întru totul singur. Orice este în relaţie cu altceva.”, așa afirm și eu că Ana este într-o relație adorabilă cu poezia.

Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 27 oct. 2018

 

(Urmuz, nr. 11-12/ 2018, p.17-20)

(Sintagme literare, nr. 4/ 2019, p.86-87)