IONEL BOTA: Eul torpilat de inocențe, mimetismul „puberalului” și despre cotidianul convulsiv în lirica Ottiliei Ardeleanu

Nu există autor de literatură care să nu-și dorească, ambițios și cu multă ardoare, de la începuturile sale, gloria. Nici n-am mai putea consemna etape și evoluții, dinamici ale progresului sau rutina, fapte, determinări, implicații severe ale unor personalități și opere la inventare și bilanțuri axiologice fără acest nevinovat capriciu. Nici chiar un comentariu n-ar mai putea fi aplicat corect și eficace dacă ar lipsi majuscularea acestui orgoliu al eului creativ/ creator. Totul aparține categoriilor sentimentului, iar când e vorba de o carte cu o țesătură de rafinament estetic-stilistic însoțit de multă originalitate, entuziasmul apare dintr-odată fără să mai avem pretenția unui podium pentru mai buna vizibilitate a autorului.
E și situația de față, a unei cărți izbutite, Niciodată nu spune unei zile că e ordinară (Constanța, Editura Ex Ponto, 2018, 118 p., coperta Ralucăi Buzoianu recurgând la lucrarea artistului plastic Constantin Grigoruță), un opuscul în care poemul protagonist subjugă un realism al surescitărilor și evocă, în fascicole premonitorii de voluptate și de solitudine înfrigurată, lirismul unde mai degrabă dospesc sensibilitățile unui eu decât marota „jocului secund”, pus acum la index fiindcă e torpilat de inocențe.

Ca să ne explicăm, vom zăbovi mai mult pe scena acestor „legături primejdioase”, deci sentimentale, cu insistența noastră pe ceea ce înseamnă scrâșnetul frenetic al unui parti-pris oarecum „demodat” ca să-l mai așezăm în zona sacrului (prin locurile acestea reci/ toți pereții cad pe mine/ mai apuc să-mi pun o dorință// cum ar fi/ să dau chiar acum peste un lan/ de grâu încotro m-aș uita/ verde vântul înoată bras până la mine// îmi vine să arunc naibii pantofii de firmă/ să o iau așa/ liber/ să mă spele pe picioare firul să mă electrizeze/ la capătul nevăzut al sufletului/ ești tu îți spun/ nimic nu e mai ușor de purtat/ decât pantofii de la firma lui/ Dumnezeu/ voi ajunge la el, p. 47), iscat din senzorialul ferfeniță al unui suflet marcat, la modul estetic-creativ, de tema „sfârșiturilor”.

Cu uimitoare probe de talent, autoarea își developează patima de-construcției, modalitate post-modernă de a savura actul liric în termenii unei excitări a realului, re-memorat, acesta în decalibrările unui eros al galantoniilor ironic-severe. Totul se petrece în poezia Ottiliei Ardeleanu în zodia unui sarcastic mimetism al puberalului devenit stemă calpă a frivolului decontaminărilor ființei, pradă ușoară a acestor reiterări de cotidian convulsive, dar mai ales subversiv dacă nu excludem (și nu trebuie să excludem) gofrarea măștilor descumpănirii cu glazura îndrăgostelii unui eu ventriloc supus „destabilizărilor” singurătății: și-a pipăit coastele/ /într-o zi a smuls una și i-a dat drumul pe cursul pixelilor/ într-un program/ a modelat-o cu niște unelte de finețe/ i-a desenat cei mai veseli ochi gene umbroase/ buze cu siliconi sâni încrezuți/ un trup de talie/ s/ și clic clic un fel de pocnet din degete a animat-o// ea a produs câteva lenjerii intime/ a făcut multe piruete/ s-a fardat expresionist/ și-a vopsit părul în paleta de culori/ a schimbat ochelari după ochelari/ niște pălării caraghioase și/ s-a așezat picior peste picior/ în așteptarea unor haine de firmă// el s-a plictisit repede/ a șters totul cu o gumă/ în joacă// mâine va mai sacrifica una/ programarea unei eve moderne, p. 83). E, aici, o poftă cumplită de a „devora” concretul, de a pune la index calofilul. Iar eul nu e o pradă ușoară, presiunea contrapunctică a impresivului dă alte n puncte de sprijin elanurilor imaginarului. Sunt destule desincronizări supravegheate în corelația factologică, febrilitatea realului citit în specia neverosimilului și a grotescului funambulesc-ludic, dă în clocot (neagră/ integrală/ abia scoasă din cuptorul orașului/ lângă marea cană cu apă/ pe un ștergar din nori de borangic/ cu motive/ soare flăcăruie/ pâlpâie în candela apusului/ dând de pomană/ neliniști// un pescăruș ciugulește/ firimiturile/ fierbinte rotund, p. 69), aleful, tot aici, se iscă din atemporalitatea cauționată de metafora denudării livrescului, tot ce a fost nu mai este, sau este convertit în ironie, tot ce este trebuie să fie. Colajul versatil naște o heterotopie, înțelepciunea în poezie poate fi o „boală”, și lucrul acesta pare a-l ști autoarea noastră. În interiorul poemelor avem un menaj al bricolării, între infatigal și dezlănțuirile paradigmei, joc superior al reflecției. O diegeză pe un ecartament vernacular, fervorile eului sunt domolite am zice didascalic, jocul „temporalităților” sangvinizând noua tipologie și mutând, amestecând magma din interior cu manifestul vieții pur și simplu. Observ că destui comentatori ai poeziei pe care o scrie Ottilia Ardeleanu, antologați în finalul cărții la secțiunea Opinii critice, au emis notații care, în majoritatea lor, se află în comun acord privind un soi de fantezie a convulsivului. Revolta ființei, însă, e denudată până la statutul poemului de a fi depistat ca mașinărie monstruoasă, starea de bază a monstrului poem e tristețea metafizică, furnalul liric șarjează toate disperările, exasperările spre a construi, mai întâi imaginând, noua sensibilitate: a trecut martie iar eu nu mi-am împletit fir/ un înger un dumnezeu un înger/ un dumnezeu// m-ar fi apărat de iubirea asta/ un imens nod/ moarte răsucită pe viață// nici nu mai știu când trăiesc și/ când nu/ sentimentul acesta e la un pas, p. 25).

Eul nu este unul deznădăjduit, episoadele scripturalului devin erupții de vitalism și sintagmatic, poezia se scrie, nu o dată, cu trupul, cu sângele, cu polimorfismul imaginarului, viață și text. Nu sunt rare cărțile de poezie care îmi plac, dar aceasta parcă îmi place mai mult. Incandescențele poemelor din volumul Ottiliei Ardeleanu, supuse, firesc, și metamorfozelor necesare, arată modul în care perspectiva mutațiilor estetic-axiologice, în formulările etapelor de până mai ieri ale liricii sale, a dat deja roade.

 

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: