de minţit iubirea cu poezie

mugurii primăverii ca nişte nări umede
de cai nărăvaşi umplu copacii herghelii albe şi roaibe alergând în aer
tropotele lor nasc flori până la fructul dorit e cale lungă de dragoste
micii mei icari prea se depărtează de fiinţa mea fără teamă
nu observă geamul nedeschis al cerului această casă de nori unde
soarele un amorez înfocat a aţipit abia în zori
să-i potolesc cu apa unei cărţi îmi spun
îmi trag mările din atlas în suflet şi-i chem să se adape şi
să se odihnească îmi fac ţarc inima
trag poarta în urma lor a nepotoliţilor
le citesc din palme ca şi când i-aş hrăni
odată mutaţi în mine îi simt cu adevărat alergând
mai repede decât timpul îmi culcă iarba fragedă
nu se opresc din nechezat decât atunci când lumina se răstoarnă iar
întunericul o trage târâş ca pe albatrosul ucis
atunci se liniştesc şi ei în aburii suflărilor lor o centură de ceaţă deasă
noaptea vine ca o poezie parfumată de un dor căruia i se alătură câteva
gânduri rotunde din care îmi vine să muşc

Ottilia Ardeleanu
(22 martie 2015)

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s