mamă


bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viaţa

în lanţ merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca şi când cineva i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai putut pune la loc

de acolo un os de vis
fosforescent îmi aminteşte
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic

mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai ţinut hăţurile unui nărăvaş

m-am dus departe pentru o dragoste
dumnezeu
ştie cum e să fii părăsit
nu se plânge doar eu fără tine
sunt zăpada străpunsă de un fir
care explodează la atingere

când tu te laşi pe mâna lui

de Ottilia Ardeleanu
2015-03-05

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: