mamă


bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viaţa

în lanţ merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca şi când cineva i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai putut pune la loc

de acolo un os de vis
fosforescent îmi aminteşte
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic

mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai ţinut hăţurile unui nărăvaş

m-am dus departe pentru o dragoste
dumnezeu
ştie cum e să fii părăsit
nu se plânge doar eu fără tine
sunt zăpada străpunsă de un fir
care explodează la atingere

când tu te laşi pe mâna lui

de Ottilia Ardeleanu
2015-03-05