citeşte

ziua noaptea duminica în post ori după slujbe
pe water closet când te-apucă forfota
politică ideea că ai putea depăşi ca-n filme
de faţă cu mama cu prietenii
cu profii care au picat examenele şi
nu cred că se mai pot ridica la nivelul vreunui olimpic
în timp ce taximetristul spre gara de nord
bârfeşte pe nu ştiu care dr. vaietându-se de bani şi nu
de călcarea pe cadavrul lui hippocrate
înfăşurat ca o mumie în jurământul lui
în metrou printre şuierături şi câteva
vocalize ale unor specialişti în fraierit
în vacanţă pe grebeni ori în vreo grotă
unde emoţiile n-au aer
când cercetezi geografia trupului
pământesc dintr-un nautilus închipuit

pe-ascuns
de şefi când toţi se agită că nu merge netul iar
tu te prefaci preocupată cu gestiunea
sentimentelor dă-le hrană cu geamul deschis
să se audă cum pocnesc florile

în consiliul de administraţie în timp ce se ia
cea mai proastă decizie

citeşte în poziţia fecundă

şi eu pe scara socială atât de
rece cheia de gât până venea mama
de unde venea

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: