finiş de cursă

(pune-ţi o dorinţă ca şi atunci când mănânci ceva Nou!)

Dacă ar fi să dau bani la câţi cerşetori îmi ies în drumul spre casă, aş deveni eu însămi una dintre aceştia. Ai zice că e un nesfârşit presărat cu florile răului, cu tânguieli, cu handicapuri, cu renegaţi. Uneori, mă împiedic. Tot trupul mi se cutremură, alerg spre găsirea echilibrului, trecătorii se uită miraţi sau, mai degrabă, contrariaţi la mine, nimeni nu încearcă să-mi sară în ajutor. Continuu să gonesc împinsă parcă de amărăciune. Respir greu, sacadat, hainele mă strangulează. Îmi vine să-mi smulg sentimentele de ruşine, de revoltă, de neputinţă dar sunt prea ocupată cu redresarea pe traiectorie. Mi-e frică să nu cad. Pe tot itinerariul senzaţia de singurătate nu mă părăseşte. Mă bântuie o suferinţă care vrea musai să petreacă cu mine şi numai cu mine acest finiş de cursă 2014.
Mă întreb de ce nu există, oare, şi cerşetori de poezie! Din asta am mai multă. Aş putea dărui tuturor celor ce stau cu braţele întinse de parcă ar dori să le citeşti în palmă. Câte una fiecăruia, sau măcar câte un vers. O rimă, o metaforă, un epitet. Cuvintele mele conţin frumos, bun, delicat, sensibil, sincer. O hrană mai mult decât naturală cu ambalaj ecologic, numai bună pentru suflete. Ar avea nevoie cineva de un pic de lirism, de un pic de umor, de un pic de ficţiune, de un pic de copilăreală? Atunci cereţi şi vi se va da!
Şi ca să nu fiu înţeleasă greşit, vreau să vă spun că poezia asta mare, interminabilă şi gustoasă mai ceva decât cozonacul de Crăciun este a poeţilor, nu-mi aparţine decât relativ, aşa precum binecunoscuta teorie. Eu am gustat din ea cu atâta poftă încât mă mustră conştiinţa că eu mă îndestulez iar alţii, poate şi ei vor, mor de foame şi nu li se dă nici măcar o felie…
Poeţii sunt darnici. Sufletul lor împodobit mai frumos decât bradul este chiar Moşul pe care l-am aşteptat în fiecare an cum şi în acesta pe care curând îl vom părăsi, fiecare în felul lui, dar, desigur, pentru toată lumea, definitiv. Presăraţi pe unde nici nu gândeşti, aidoma unor trandafiri, dintre care unii mai şi înţeapă vrând să culeagă frumosul – căci fără spini, florile acestea n-ar avea atât orgoliu, atât farmec, atât parfum – ei se aştern în calea celor ce au ochi să vadă.
Eu spun doar atât: închideţi pentru o clipă ochii şi puneţi-vă o dorinţă!

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: