Ia porumbu’!


Se pare că Dumnezeu ne răsfaţă cu toate dăruitele! Privesc înspre toate acestea ca pe ceva născut, iar nu făcut!
Suntem mulţimi disjuncte pe plajă, nisipul ne suportă toate întoarcerile. De pe o parte pe alta, de la restaurant la rogojină, de la un weekend la altul şi de la o vară la cealaltă. Paşii noştri cu un conţinut aleator îmbrăcaţi în paşii altora, zi de zi, cu tălpi mai înfundate, căutând marea. Iar ea, rece altminteri, îşi calcă pe principii, saltă toate geamandurile, lansează toate semnalele, ambarcaţiunile, chemările, pentru a ne face pe noi să ne credem cel puţin în rai. Aşa că ne aşternem pe spate cum aşterni amintiri de-o vară pe dâra unui avion care face reclamă la nu ştiu ce cafea.
Coloniile de peştişori patrulează apele clare, liniştite, atenţi la invaziile umane. Nu ştiu de ce, când intru pas cu pas, mi se pare că las toate neliniştile acolo, fiindcă după ce plec, o furtună apleacă norii ca pe nişte crengi de măr sălbatic, iar ei cum se văd scăpaţi din lanţurile aurii ale soarelui, vagabondează pe pământ şi tot ce ştiu ei mai rău se întâmplă. Oamenii îi numesc mai nou cod galben, portocaliu sau roşu. Nişte benzi colorate de pericol. Din păcate pentru ei, sunt doar nişte puştani care după ce şi-au făcut damblaua se risipesc. Ameţiţi.
Ia porumbu’! E un bruiaj permanent pentru radiovacanţa instalată pe ţărm, în urechile scoicilor, melcilor şi ale turiştilor care au fiecare repertoriul său de a se face cunoscut îndeaproape mării, această felină cu ochi verzui torcând atâtea poveşti cât nici Şeherezada nu ar fi putut născoci. Şi toate, toate la năvod şi la un pahar de bere. Vorba vine, că nu mai trage la scoică. Altădată, tot săracul se întorcea cu traista plină să-şi hrănească familia. Ba se mai întâmpla să fie oprit din drum spre casă de vreun turist amator de o saramură de guvizi, care îi lăsa un preţ bunicel pentru întreaga trudă. Omul era bucuros chiar şi aşa să pună câţiva leuţi pe masă. Doar şi mâine e o zi! Pe care o va putea petrece tot făcând momeli pe dig, lansând o undiţă-două, improvizate, şi odată cu ele tăcerea îndelungă, dar confortabilă pentru ispitele pescăreşti. Matinal, marea este garnisită de aceşti oameni ai mării, în felul lor. Răbdător.
Soarele de august, cu burta lui imensă răsfrântă peste mare, peste nisip şi peste înfăţişarea noastră, ne asigură că este timp de odihnă pentru încă vreo câteva săptămâni.
Strânşi în noi ca în carapace, cu tendinţele noastre, cu toate notiţele organizate pentru o viaţă mai bună, cu probleme cotidiene – de ne întrebăm cine-o fi inventat matematica şi de ce, cu mic, cu mare, ne dăm aerosolilor, impudic, ca şi când ne-am trăi clipa.
Viaţa este clară dacă o vedem ca pe o oglindă de ape în care căpătăm un aer marin, fascinant…
Privind marea, s-o întrebăm: cine este cea mai frumoasă din ţară.

Ottilia Ardeleanu

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s


»