dezrădăcinare

de ani caut locul
spre care te îndrepţi cu cadrul
împiedicat în covoare de zestre
molii la dans cu lumina unui sfârşit
de vară neserioasă faţă de zilele
cu capul în nori mai ceva decât erai
când viaţa se ţinea
pe picioare până să cadă
să-şi rupă şoldul drept
apoi să treacă la zăcut
într-un pat în care toamna
se apropie cu urina în ploscă
tristă mireasă
pentru care tot satul a închinat
cândva ploua ţărăneşte
pe râurile de cămăşi în război
bărbaţii iubeau femeile sprâncenate
le părăseau
dorul se năştea din pântecul fiecărei
femei iubite cu viaţa
din pământ venea în fugă
sentimentul de ţară ca iarba
pe care nu mai poţi să calci
picioarele îţi sunt
poezii în bastoane

Ottilia Ardeleanu

(19 iunie 2014)