femeia care trăieşte între două drumuri

spăl şi mă gândesc
cum ne curăţăm de noi
de zilele tot mai puţine

viaţa e delegaţie

o valiză care nu se goleşte
niciodată de sentimente
înghesuite între haine
mereu pe ducă

totdeauna laşi un pat răvăşit

calc şi îmi imaginez trupul
umplând ţesăturile
inspir adânc să consum tot
aerul dintre noi

aşez lucrurile rămase
din tine unul şi încă
unul urmează
să mă părăsească

Ottilia Ardeleanu

(29 mai 2011)

despre acestea nu am mai spus

în fiecare seară mă încui într-o cameră de cristal
rulez aripi de fluturi şi le înmoi în lichidul albastru
picur semn cu semn până ce se aude numai susurul
fiecare venit îşi lasă hainele pe celălalt mal
se scaldă în cuvinte cu veselia copilăriei
oameni în toată firea

fericită fac tot soiul de origami cu metafore
le dau drumul alegoric la vale
ei prind ce le place studiază şi pleacă altfel

un şoricel intră ca într-un sac de nuci
mă şi amuză cu mustăţile lui
aş putea scrie un roman
despre

Ottilia Ardeleanu

(2 iunie 2011)