“Jocul îngerului”

singurătatea
o barcă îngrijită nu ia apă
două lopeţi par aripi care se spală

pe lângă ea nuferii nuntesc

un înger
scăpat de părinţi
răsfoieşte câţiva nori de oameni

îi citeşte îi pune la loc
plictisit de atâta indolenţă

trage pe umărul unui pescar
emisarul foamei
şi firul începe a avea greutate

ceva muşcă apa
începe să se zbată

fericirea
în coadă de peşte