lucruri care m-au întors din drumul meu de om un timp

pentru neaşteptatul care ar fi putut fi şi nu te-ai străduit să fie
pentru minutele în care îţi rupeam din sufletul meu fiindcă tu nu aveai şi mă durea
pentru toate acele zise pe care le lăsam să curgă în gura ta ca şi când aş fi vorbit chiar din gura ta
pentru bucata de viaţă pe care ţi-am dăruit-o să-ţi faci ceva de pus pe tine fiindcă erai prea goală şi fiindcă tremurul tău era cumva şi al meu
pentru toamnele pe care le defineam împreună de la aceeaşi fereastră cu privirea spre o bogăţie de care nu aveam parte
pentru acele cuvinte grele cu care m-ai lovit în ţeastă şi m-am încăpăţânat să nu mor până ce nu văd cum se ofileşte bucuria pe chipul tău
pentru felul în care ai ales să fii eu fără să mă întrebi dacă accept plagiatul
pentru degetul cu care ai întors spre mine vina de a-ţi fi fost prea aproape când ai fost disperară

arunc toate pietrele din inima mea înapoi să se facă oameni

Ottilia Ardeleanu

(9 nov. 2013)

Doru’ m-o purtat

ducem cu noi toate acestea

ne umplem ca nişte saci
pentru un dig de rezistenţă
unul pe umerii celuilalt
întrebăm viaţa
încotro
ai acte în regulă

cu valul nu te pui
trece peste tine neomenos
şi tot tu eşti vinovat
că-i stai în cale

ce rămâne din atâta
efervescenţă

uneori pietrele

Ottilia Ardeleanu

(18 martie 2012)

în timp ce tăcerea îmi sparge timpanele

trăiesc pe o iluzie
ca pe un pământ al meu
deasupra se adună stele la taifas

tot aştept să mi te întâmpli
unii au aflat dinainte şi sunt
pregătiţi cu ochelari şi tot felul de lucruri
pentru ceva inimaginabil

dacă sentimentul acela s-ar apropia
aş încerca să-l îmblânzesc
am vorbi despre dispariţia singurătăţii
ca despre mamuţi
umăr lângă umăr

mă învârtesc în jurul ei
cu nerăbdarea unui fus

între timp
dorinţele cresc verzi dar
la capătul lor
existenţa vine cu viteză
de cometă
spre mine

aş sădi un copac
să-mi lase gust ionatan

şi cine ştie ce
aş mai face

Ottilia Ardeleanu

(17 martie 2012)