Căzutul din suflet

Am o teamă în mine. Una care nu doarme şi mă răscoleşte. Dacă o vezi! E o slăbănoagă. Se ţine de pereţii mei cu unghiile netăiate. Iar eu, sub aparenta ei puţinătate, mă defoliez. Mi se duce lanţul de celule ca o funie de bungee jumping în jos. Şi am o senzaţie… foarte tare!
Toate acestea mi se întâmplă când zorii se aşază pe mare ca o plută. Şi de pe ea coboară câţiva bărbaţi agitaţi. Gesticulează, vorbesc repede şi baritonal. Poate că e de la vântul de noiembrie. Toamna clănţăne la mal într-o flanea cu gluga până la nas. Cu braţele strânse pe sub sâni, cu nişte papuci de parcă ar fi alungat-o de-acasă, cu rochia în care s-au agăţat frunze uscate şi scaieţi fâlfâind întruna departe de trup, aleargă până la capătul pontonului şi-napoi într-o disperare. Plouă din ochii ei. Plouă înţepat.
Mi se întâmplă după ce vorbesc cu tine. Mult prea serios. Eu tac şi tu îmi spui sufletul. Bucată cu bucată îl descarci, bucată cu bucată îl aşezi în mine, iar eu îl transport nu ştiu unde. Nu am unde să-l depozitez. Merg cu încărcătura aceasta de ani. Merg cu ea şi n-am să pot urca în cer, cum urcă toată lumea de parcă s-ar salva de viaţă.
Mi se întâmplă după un vis în care sunt toate grijile de faţă. Nu lipseşte niciuna. Le număr ca să mai pot adormi. Dar ele sunt deşertice. Am buzele uscate de umblet printre.
N-au găsit nimic. Marea şovăie. Ea ştie ceva. E prea tulburată.
Azi-noapte m-am trezit cu ea peste mine. Îmi pusese unghiile în gât. Strângea şi spunea ceva nedesluşit. Repeta şi zbiera. Parcă mie îmi reproşa ceva, parcă eu eram de vină. Nu înţelegeam. În timp ce mă sufocam şi deveneam uşor rigidă, ea mă privea cu ochi aspri.
A muriiiit, a muriiit şuiera vântul în urechile mele, printre dinţii pietroşi.
Unde? Unde e?! Unde e poezia pe care am scris-o pe marginea sufletului? Gestul acela de apropiere, de confundare, de pronunţare şi accentuare, semnele şi ritmul?
S-a dus la fund? Când s-a întâmplat asta?
Mă trece o lumină de staniol. Cu teamă.

Ottilia Ardeleanu

(3 nov. 2013)

mă poartă ca pe un lucru personal din care nu mai vreau să cobor

locuri locuri locuri
şi pe stânga şi pe dreapta raze raze raze
îmi taie ochiul stâng până aproape de pupilă
capătă culoare de roşu roşu roşu cât un geam căzut pe jumate
ca o fractură deschisă a unui câmp cu maci maci maci
se înjumătăţesc foioase cu păsări ascund cerul sub aripi
turma ciobanul câinele de pază ţărani sprijiniţi în sape
pleşuve papainoage plecate în caravana petrolului
şuieeeer şuuuuier şuieeeer cerul pierdut în fumuri
statură de om liber muntele plin muşchi mă petrece
printr-un pântece întunecos din care ies ca la o naştere naturală
lume lume lume agitaţie agitaţie agitaţie
de batiste de flori de steguleţe de mâini de bezele
doimi doimi doimi
timpul sălbatic în adidaşi performanţi alergând
terenuri terenuri terenuri anotimpuri
îmbrăţişate pe crengi gânduri gânduri gânduri
în pârg în copt în cădere
marea la vâsle la cheu deşucheată dansând la far
şi tu
jumătatea mea jumătatea mea jumătatea mea

Ottilia Ardeleanu

(10 iunie 2013)