arhitectură de interior

de ce ar trebui să mă înțeleagă cineva
tocmai acum când nu vreau
să mă fac înțeleasă
chiar acum când nici
înțelegerea nu ar încăpea în mine
dinadins
locul acesta e bine zidit
închis
în existență cum ana
între cărămizi frământări stratificate
mortar amestecat cu jertfă
numai că zidurile acestea sunt
făcute să nu se mai dărâme niciodată
împătimire tencuită meșteșugit
pereți îndreptați cu mistria simțirilor
de ce ar mai vrea cineva să-i străpungă
tocmai acum când pe iubirea surpată
iar
se înalță altar de credință

Ottilia Ardeleanu

(6 martie 2013)

la început cuvântul a fost pentru tine

are un aer smerit de sonetist
cum îşi ţine mâinile ca pentru a implora
arta cu aripi de metal se înalţă dintre degete
lungi de parcă ar fi anume făcute să cânte la cuvinte albe
notele grave reies de foarte aproape de oameni

şi nu pare deloc singur aşa rugându-se pentru cei
săraci cu duhul nu ne vedem de numele lui
ca o înclinaţie de viaţă trăită nu avută

dincolo cerul o carte care se deschide întâia
zi de creaţie

stă cumva cu mâinile
ca dumnezeu
să-şi facă aripi din ele

Ottilia Ardeleanu

(6 martie 2013)

and… for me this:
“I loved words. I love to sing them and speak them and even now, I must admit, I have fallen into the joy of writing them.” – Anne Rice