poem cu o mamă

mamă de la ultima noastră întâlnire
câte crime a mai făcut
umanitatea încerc să regăsesc
aiurea cu mâinile în buzunare lumea
mă respinge nu sunt lesbi
dacă mă întrebi sunt un adevărat gipies
cunosc toate locurile în care oamenii
fac politică de plictiseală ori
fără argumente se ceartă pe nimic
toţi sunt buni teoretic şi eu
fumez orice poveste în foiţă de viaţă
şi mi-e rău cât de halucinantă poate să fie

mamă dar nu ştiu ce au toţi cu mine de la
ultima noastră întâlnire sângerez orice suferinţă
privită în ochii aproapelui pe care-l iubesc liber
uneori mă înec într-atâta libertate şi regret că
nu am învăţat să înot la timp

mamă nici nu ştii cât de bine e să rătăceşti pe ţărm şi
singurătatea să ţi se pară cea mai frumoasă cochilie
în care soarele de februarie mai face uneori focul

Ottilia Ardeleanu

(23 feb. 2013)

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: