ca şi când

m-aş plimba pe o
trajinera înserată
viaţa
înaintează un om
prăjină împinge
fundul apei
trece pe sub un braţ
de flori ochi melancolici
amestecaţi în realitate
sombrero
iscă o ameţeală blândă
mă surprind
în eterul viril
sentimente
defilează lacustru mâinile tale
jăruiesc apusul se amestecă printre
aşteptări
înspre suflete cresc
lumini de
chipuri incerte

ca şi când
te-ai petrece în
altă fiinţă

Ottilia Ardeleanu

(18 iunie 2012)

Advertisements

istoria necunoscutului ori invers

în nu ştiu câte lacăte te ţin
legendă tezaur taină
ce-oi fi

războaiele lumii
de dragoste oare
la porţile tale s-au dat

istoria a scris hărţi
nu
oameni

nu vreau să te mai atingă
nimeni
rănile tale miros şi acum
eroic

întuneric

aş îndrăzni să te cunosc

mi-ar trebui nu ştiu câte chei
să te deschid

Ottilia Ardeleanu

(23 iunie 2012)

poem fără ieşire

mă întrebi la fel de indolent
mă tu ai ceva cu mine
în timpul ăsta lumea
se va lepăda de păcate

eu va trebui să-ţi răspund
nu
nu mai am nimic cu tine

ridici sprânceana
cu accent
dar ai avut ceva

(privesc sfâşietor
trecutul nostru)

nimic
doar o prietenie

te prefaci că înţelegi
iar eu şterg cu buretele
toate literele care
ar fi putut
însemna

Ottilia Ardeleanu

(12 mai 2012)

construcţie din hârtie ordinară

iei o foaie cu linii decupezi
şinele unui tren le aşterni
până pe suprafaţa colorată
mai mult decât
se simte lemnul ucis
cu icul apucat de dreapta
scăpată pe hârtie
cumva
încerci un şuier prin îndoire
ascuţirea cuvintelor
paralel cu viaţa numeri
puncte imaginare
dorinţe într-un colţ retezat
ultimul tren
fericirea
ca o explozie după ce
arunci în aer

toate liniile

Ottilia Ardeleanu

(19 iunie 2012)

intrinsec

sunt
o femeie
frumoasă dacă
mă iei aşa urâtă dacă
mă iei altfel
niciunui bărbat nu
i-aş plăcea
să-mi las cumva
poezia

ce contează

am un suflet
90 60 90

Ottilia Ardeleanu

(19 iunie 2012)


and… for me this:

“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” – Anais Nin

semn

acestei suferinţe
trebuie să-i acord un premiu
mereu în frunte
studioasă şi pudică
îşi vede de treburile ei
în inima mea
nu e bătaie pentru care ea
să nu sară
într-o zi s-a arătat
dumnezeu atât de aproape
am crezut că se va sfârşi
dar ea s-a mutat
în sufletul lui
printr-o uşă secretă şi

mă tem de
distincţie

Ottilia Ardeleanu

(15 iunie 2012)

în iubire te duci cum ai pleca într-o zi

mi-am izgonit sufletul
printre oameni ploua
zgribulit a stat o vreme
sub palmele unui nor secătuit până
s-a luminat de ruşine a luat-o târâş
prin iarbă şi flori
cu ochii după fluturi coloraţi îşi alegea
destinul aşa a cunoscut libertatea
să faci ceea ce vrei nu e mereu foarte
simplu poţi să încerci şi tu
singurătatea a mers prin pustietate
de oameni a dat de o cetate unde
toţi erau meşteri prelucrau
cuvinte înalte acolo am simţit
cea mai şlefuită inimă
din câte mi-a fost dat să ating
m-a chemat cu un semn
lăsaţi-l să vină la mine
de atunci sufletul nu
s-a mai întors

ocroteşte dumnezeu

Ottilia Ardeleanu

(15 iunie 2012)

and… for me this:

“Writing, to me, is simply thinking through my fingers.” Isaac Asimov