Despre faptul de a cere scuze când este imperios să o faci!


Să-ţi ceri scuze este o nimica toată. Mai greu e să fii omul care să o facă!

Ottilia Ardeleanu

(14 martie 2012)

and… for me this:

“Easy reading is damn hard writing.” – Nathaniel Hawthorne

ghemul din cap

are începutul înnodat la tâmplă să nu-l scap
ori să nu se deşire aiurea
când sfârşesc drumul prin zi
în cerdac iau cu mine undrele şi
împletesc nişte ilice
(pe cele mai vechi le-am dat
deja triştilor şi însinguraţilor
să se încălzească
de atunci mă ţin minte)
mă gândesc că astea cu broderii
deşi la modă
se rup cam repede
iar lumea are nevoie de
ceva trainic

de Ottilia Ardeleanu

(14 martie 2012)

mă îndrăgostii a doua oară da’ nu-mi pare rău

mă trezii zâmbind cu gândul la el

l-am recitit de curând că-mi place al naibii
când mi-e rău mi-e de-ajuns să-mi amintesc vreo expresie
că gata îmi trece pot să îmi văd de-ale mele
viaţa nu poate fi mai caraghioasă de atât

uneori mă mai apucă prin autobuz
scot cartea şi şterg râsete de fereastră
(că dacă n-apuc loc nu urc) încolo spre mare
să nu zică ăi din jur că am luat-o pe arătură

de multe ori îl ascund în sân împăturit
într-un petec de hârtie inima saltă ca un cocostârc

iote mi-adusei aminte de satul meu din care m-am tot duuus
că de m-oi întoarce nici că aş mai cunoaşte picior de om
să vă spui şi eu una de pe la noi pe când prinseseră băieţii
să mă privească galeş de tot

mai trecea câte-un camion pe la noi pe uliţă
copii fără minte ne agăţam de scara din spate că mergea încet
aveam timp să ne prindem şi ne plimbam şi noi de
până în ziua când a zbierat ţaica leana care abia se mişca de grasă
aoleu săriţi că-mi moare fata ce mă fac acuuum
unchiul învăţător în sat om harnic şi respectat a sărit de sub şopron
(că meşterea şi de ălea mecanice) nu era vrăjitor nu
a sărutat fata zdravăn o dată şi încă o dată o apăsa pe piept tremurau toţi
atunci văzură şi băieţandrii ce şi cum
s-a sculat din morţi dora că aşa o chema se închinau babele scuipau în sân
săreau ăia mici ca mieii

ce vremuri

tare m-am depărtat pe aici pestriţă lume
he he avea dreptate cioran când spunea sfârtecând ideile că
nici din trei oameni nu mai găseşti doi de acelaşi neam

oare dacă m-oi întoarce vreodată voi mai găsi ceva din ai mei
m-o mai şti cineva

că tot spuneam
să nu-mi fac prea mari iluzii

bine că mi-a rămas el
soarele la namiază

Ottilia Ardeleanu

(12 martie 2012)


and… for me this:

“The best time for planning a book is while you’re doing the dishes.” – Agatha Christie

cea care se plimbă nestingherită

printre pietre încrustate
monumental
îşi trage sufletul
citind pe sub degetele dăltuitorului
cine ar vedea-o în contemplaţie ar crede
că se pregăteşte pentru vreo lucrare artistică
amplă
rătăceşte nimeni nu bănuieşte ce are în minte
când calcă pe lespezi
să imortalizeze tihna
cu ochiul unei
camere foto ultramoderne
în continuă meditaţie aerul
îi prieşte
inspiră adânc
sub paşii ei o lume
se macină până la os
şterge cu dosul palmei câte un chip
şi se strânge de melancolie

apoi se întoarce printre oameni
şi îi ia
drept prieteni
pe viaţă

de Ottilia Ardeleanu

(10 martie 2012)

Niciodată nu spune unei zile că e ordinară

ninge
e semn
că vecina de peste alee va scoate rufe
la uscat
jumătate din ea este mereu pe
dinafară

o fixez cu privirea
nu e de ajuns
e bine să mă gândesc la ceva frumos
cum ar fi noi doi o funie cu sentimente
înnodate până ajungem cu picioarele pe
pământ

sigur

perna lumii s-a descusut pe-o margine
cad fulgii cine mai ştie cărei păsări

cu gâtul frânt

a alunecat pe aerul poleit
ca o patinatoare la prima şedinţă
de antrenament

se ţinea de un cleşte
de gheaţă
ochii imortalizau lumea
adunată ca pentru
ceremonie

Ottilia Ardeleanu

(10 martie 2012)

and… for me this:
“If the writing is honest it cannot be separated from the man who wrote it.” – Tennessee Williams

cu pasul sprinţar

i-a zis javră
şi i-a tras o gheată elegantă
peste bot până ce sânge
a curs aceeaşi culoare
ochii au devenit
de javră

viaţă

reîncarnată
într-o căţea

Ottilia Ardeleanu

(8 martie 2012)

Femeii!

and… for me this:
“There are three rules for writing a novel. Unfortunately, no one knows what they are.” – W. Somerset Maugham


ziua în care se poate întâmpla orice

se joacă în plete blonde cu foarfecele
oglinzile văd totul
respiraţia bate drumul dintre lobi
în fundal o muzică veselă unduind
aburul de cafea romanţios
adună femei din cele mai singure
oglinzile spun totul
atmosfera intră într-un foşnet
întrerupt de cut cut cut
chicoteli şi
câte-o poveste
oglinzile atente
uşa se deschide un curier împarte
bucurii ele intră în inimi
ele se deschid
oglinzile transpiră
uşa se dă la o parte
braţe de flori aduc un parfum
stăruitor şi
obsesiv se îndreaptă spre cea care
se joacă în plete blonde cu foarfecele şi
glonţ moartea o îmbrăţişează
pe celelalte le sărută grosolan pe frunte
pe ceafă pe gât
oglinzile nemişcate

în fundal o sirenă

Ottilia Ardeleanu

(7 martie 2012)

acolo de unde vin

existau
o gramatică a zilei de muncă
dimineţi în chinurile facerii
anunţate de cocoşi
dârlogi unelte
o traistă pentru toţi

cărţi ale chipurilor
citite în liniştea dintre

lumea trasă pe trupul zvelt şi
pe-aci ţi-e drumul

în rest nu ne ştiam

doar noaptea
visam sub aceeaşi lună
ca un balot de paie
în pătul

nişte îngeri
de cuvinte

Ottilia Ardeleanu

(2 martie 2012)

and… for me this:

“The best style is the style you don’t notice.” Somerset Maugham

acele lucruri care se urmează

ca două jumătăţi
într-o dragoste
perfect imprimată
unul tuşul
celălalt foaia
trăim lipiţi din
unele cuvinte
mă deschid
cum se deschide o femeie
când trupul îi e scris apăsat

cu viaţă

mă citeşti
până la ultimul
semn

Ottilia Ardeleanu

(28 feb. 2012)