pe roşu ca de Moş

azi l-am văzut
la braţul unei tinere
a traversat strada prin loc nepermis
avea un sac de mărimea unui diplomat
şi era foarte nehotărât
la stânga
la dreapta

câţiva copii cu părinţi
au întors capul

să fie Moşul amăgirilor noastre
întreb ca un cetăţean fără ocupaţie
care nu
mai aşteaptă

steaua
sus răsare
ca o taină mare

Ottilia Ardeleanu

(19 dec. 2011)