Dedicaţie Luminiţei Zaharia

Moşu!…
Lu,
c-aşa te cheamă,
nu ai teamă,
am venit cu mic, cu mare
să luăm darurile tale:

versurile în pachete
cu fundiţe-aşa cochete
şi poeme inimioare
pentru domni şi domnişoare,
pagini multe – o beteală
siderală
iar în brad, viu colorate
sentimente asortate.

pentru tine, draga noastră
luminiţă, în fereastră
(ne-)am aprins de bucurie.

La mulţi ani lirişti, şi ţie!

(17 dec. 2011)

de sărbători o altă femeie ce simte

că începe să cadă lapoviţă cenuşie. închis, oraşul scoate oamenii pe la geamuri, pe alei, pe străzi, pe bulevarde. se stârneşte o cădere generală. de panică, îngrijorare, încordare. în curând, totul se umple. trotuare, parcări, scări, intrările clădirilor impozante. cuvinte viscolesc, şfichiuiesc, ustură şi se vântură din troiene în troiene peste oameni. crispaţi, cu ochi de cărbune şi cum s-au nimerit, formează grupuri de strajă. nelinişti coboară dintr-unul într-altul, din inimă în inimă, de la un difuzor imens care furnizează promisiuni. vociferări. din antenele de pe case, până la ieşire. timpul se luptă cu protagonişti cu tot. se stârnesc o frică, o disperare şi o incertitudine. în tv, o mulţime asmute iluzii. se trage. cu urechea la fiecare pas de aer. de-ajuns unul greşit. nemulţumirile omoară la foc continuu.
răscoleşte. cu speranţe. necunoscuţi spun ceva. seamănă a lecţie de istorie. de viaţă. şi moarte. în plin decembrie. fără scrupule. o elice decupează cerul în libertăţi. ninge cu gloanţe de fulgi în orice trecător, în oricine se nimereşte. o viaţă nouă pare că se aşterne, în dune inocente ne acoperă. pe moarte călcând.
singură la fereastră, te aştept ca pe o revoluţie. să mă cucereşti, să învingi teama că niciodată nu voi cunoaşte fericirea. să înăbuşi frustrarea.
pe buze, îmi flutură, ca un steag cu mijlocul găurit, zâmbetul.
liberă să iubesc.

(16 dec. 2011)

de când m-ai răvăşit


o casă tâlhărită

nimic
din ce era al nostru
acalmia contururile domoale
coloritul cald
armonia feng shui
timpul turnat în toate formele
garderoba în care probam
iubirea
însemnul contopirii
fotografiile
alb fiindcă străluceam-negru poate pentru că
se apropia
mai mult ca întunericul
colierul de jad inima dintre sânii plini de ei de tine
cele mai metaforice buze imprimate pe cămaşa de in
sfâşiată
pacea

în colţul scrinului
disperat
cioran

Ottilia Ardeleanu

(21 feb. 2011)


Cântec de dor / Nichita Stănescu


Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

decembrie 1956

MAXIMA ZILEI

Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care, altfel, le ia vântul! (N. Iorga)

străfulgeră – accent pe ultima silabă

vere găsii tastele tocite
mă auzişi
dădui să apăs şi n-avui pe ce
mă gândii cine să se fi plimbat pe ele
ca pe dalele pe care
încăpeam cu iubirea mergând
ei ce vremuri silfide
se scurseră prin toţi
nu mai e unul cum îl ştiuşi

da’ ce-mi veni
mă uitai la buricele degetelor
şi mă luminai

Ottilia Ardeleanu

(10 dec. 2011)

poezia de net

cât o fustă mini
se mulează pe picior
prezintă moda

se scrâşneşte din dinţi
se clipeşte se scutură de talent
face fiţe cu vocabule
combinate ciudat
stă în limbă după consoane tari accente
fără a fi punctuală
se împarte oamenilor
pe taste
ca un scafandru se aruncă în marea
mulţime albastră
cu suflet de maşină
vise de maşină
iubire de maşină
zăngăne liric
în pieptul înfierbântat de bătăile
orei 12

Ottilia Ardeleanu

(5 dec. 2011)

în decembrie

o arcadia
inima împietrită
de sentimente

niciun om
să-mi străbată ţinutul
fără încărnare

cu pleoape deschise
sufletul pare un copil
cu lacrimi în ochi

port cu mine
un curcubeu
în batistă

şi o fericire

(6 dec. 2011)

De Moş Nicolae,

pentru toţi prietenii mei virtuali, un gând bun!

Katy

are un zâmbet
îl ţine numai pentru ea
priveşte drept înainte
când te aşezi în direcţia ei
vezi încrederea
şi taci se aude inima
o scoică din care ies perle
te încredinţează
lumii

am recunoscut-o
după căciula cu dungi circulare
cum citea dintr-o carte în timp ce
viaţa trecea încolo şi încoace
stresată
iar oamenii nu încercau deloc
să o veselească

ne-am cuprins
gândurile

exaltă de cuvinte dorinţe
eu ascult şi
nu mă satur de
numele ei
şi de

cântece de la 6

(5 dec. 2011)