am crescut într-un câmp cu maci de Ottilia Ardeleanu

mama e albă
atât de albă că
lumea este cenuşie

primăvara năştea
primăvara albea
primăvara murea

nălbea rufele la heleşteu
ştergare de borangic unduiau
brâiele cosânzenei în mâinile ei
ca porţelanul

când le sărutam
podul îi era plin de fisuri
treceam cu grijă până
în poiana cât toată
copilăria mea
nişte cai albi ropoteau în ea
ba nu
în mine

câtă vreme am rămas acolo

am o mamă de gips
un înger cu aripile lipite de trup
şi nişte pereţi albi
de străluceşte singurătatea

la biserica de marmură
clopotul aleargă vântul
de primăvară

(11 mai 2011)

4 Responses to “am crescut într-un câmp cu maci de Ottilia Ardeleanu”

  1. incertitudini Says:

    Ottilia,
    Încerc să prind în mănunchi metaforele tristeții

    ”iam o mamă de gips
    un înger cu aripile lipite de trup
    şi nişte pereţi albi
    de străluceşte singurătatea..”

    O mângâiere pe suflet îți trimit!

  2. Ottilia Ardeleanu Says:

    mulţumesc, draga mea Gina!

    o îmbrăţişare.

  3. Cristian Lisandru Says:

    O să pun un accent pe final, Ottilia, pentru că mi-a plăcut cel mai mult. Dar asta nu înseamnă că trec cu vederea restul poemului:

    “am o mamă de gips
    un înger cu aripile lipite de trup
    şi nişte pereţi albi
    de străluceşte singurătatea

    la biserica de marmură
    clopotul aleargă vântul
    de primăvară”

    Da, foarte frumos. O seară cât mai bună îţi dorim!

  4. Ottilia Ardeleanu Says:

    îţi mulţumesc, Cristian, o seară liniştită vă doresc şi eu!


Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: