presimţire de Ottilia Ardeleanu

(„vreme trece, vreme vine”)

mă simt ca într-o odaie
claustrofobă
din cauza mea

mă tem să nu-i iau
aerul
miroase bărbătesc de parcă

desfaci cărţile
ca pe nişte tuburi de oxigen
şi dintr-odată
respir

toate aparatele
încearcă să spună ceva
din poeţii mei
se văd năluci
îmi dau târcoale
ca nişte păsări de pradă

îţi ciugulesc
zâmbetul

(6 feb. 2011)