Micropoeme de Ottilia Ardeleanu

(mp-5)

contemplare

aprilie-
ochii mei sori
pe cerul păsărilor.

(17 aprilie 2010)

după furtună

degetele soarelui
oprind valul răsturnat-
foşnetul mării.

(25 aprilie 2010)

câmp cu maci

zugrăvesc primăvara
inima ta – mac
în lanurile de grâu

(28 aprilie 2010)

înserare

printre copaci
luna
este o pâine mare
flămânzii se satură
privind-o

(19 feb. 2011)

primăvară

gogoşi de mătase
în cireş
porumbei
petrecând luna
de miere

(19 feb. 2011)


atmosferă metalică de Ottilia Ardeleanu


Luminiţa Ciumărnean, am retrimis premiul. sper ca de data aceasta să ajungă în mâinile tale şi să te bucuri de rezultatul concursului. aştept confirmarea!


(ori greul vieţii)

un oraş metalic
cu oameni metalici
care poartă gânduri magnetice
atracţie pentru necazuri de fier

copaci metalici rodesc bombe
flori cu pistiluri incandescente ademenesc
fluturi fâlfâie ca două chei de yală

prieteniile zornăie bani
nimic nu se mai face de amorul artei
chiar şi iubirile scârţâie din articulaţii oţelite

până şi inima mi-e de plumb
proiectil pe ţeava vieţii

noaptea
se înfige ca o alică

(4 oct. 2010)