peste vreme, Moş Crăciun… de Ottilia Ardeleanu


(uneori praful amintirilor străluceşte orbitor)


Se scutură amintirile precum crengile de brad îmbrăcate în albul liniştii şi al măreţiei. Câteva păsări îmi zboară, din ram în ram, hârjonindu-se, oprindu-se apoi pentru clipe de iubire desfătătoare. Trec pe sub tâmplele mele ca pe sub streşini de gânduri. Eu le simt asemeni unei încărcături de ani în care tristeţea nu a lipsit iar bucuria a trecut în fugă, amăgindu-mă.

Copilul de odinioară zburdă prin suflet ca un armăsar în libertate. Şi dimprejur, imaculatul orbitor încrustează retina cu unghiile unui soare care scrâşneşte de prezent şi de trecut. Urmele potcoavelor timpului, zăngănind metalic, sunt pecetluite pe inimă şi doar culoarea sângelui contrastează cu rugina încremenită în interstiţii.

Crucile de cetină se clatină uşor, presimt sub ele şoaptele, cuvintele care nu se mai rostesc, doar vâslesc printre valurile memoriei mele, împotriva curenţilor pierderii definitive a multor aduceri-aminte care lunecă precum un cortegiu de candele aprinse, pe râul veşniciei.

Mă colindă toate acele chipuri, din ce în ce mai depărtate, mai confuze privirii dinlăuntru, dar care păstrează aura întocmai sfinţilor, neprihăniţilor – protectori ai sufletelor noastre fragile, fisurate de apăsările lumeşti. Dintre toate, unul îmi întinde un caiet obişnuit ca înfăţişare, dar deosebit prin conţinutul său.

Un imbold pornit dintr-un loc ştiut numai de mine mă determină să întind mâna dreaptă, să prind obiectul miraculos şi să citesc ceea ce este scris pe coperta nisipie, uşor deteriorată de trecere:

Prof. Nic. Popescu-Meriş

Zare şi Zbor

(versuri)

Răsfoiesc, cu un tremur pe care nici măcar nu mă străduiesc a-l potoli, fiindcă simt că răscoală întreaga fiinţă dinaintea unor vremi aproape şterse şi constat că ele îmi sunt atât de dragi, de aceea, mă aşez în fotoliu şi mă închid în universul neuitării, părăsind prezentul…


De vorbă cu moş Crăciun


Norii-au prins din nou să cearnă

jucăuşii fulgi de vată…

Sărbătorile de iarnă

vin cu fostul de-altădată.


Moş cu traista seculară

înfiripă scări de gheaţă,

şi pe ele se coboară,

bradului să-i dea viaţă.


Tot şiret şi-acum! Din carte

strigă nume după nume

darurile şi le-mparte

celor consemnaţi anume.


Că te-aduce-a vremii roată

orişicine înţelege,

dar de ce-mparţi traista toată

numai la bogaţi, moşnege?


Sînt atîţi copii prin ţară

care-aşteaptă-n van minunea,

deşi scară după scară

n-au curmat cu rugăciunea!


Prea le-mparţi numai de-afară

flori de gheaţă pe la geamuri…

Fii mai generos diseară:

dă-le-un fleac din cele daruri!


Te miri ce şi lor le lasă,

fericiţi să poată spune

c-au găsit, în zori, pe masă,

un covrig cu trei alune!


Iată ce scria bunicul meu în timpuri care, în mintea mea, începuseră să se destrame ca o haină mâncată de molii.

El este moşul care a venit la mine, acum când mă aşteptam cel mai puţin ca cineva să-mi treacă pragul, când ursul şi steaua şi sorcova şi coşul cu mere, nuci şi colăcei, de altădată, au rămas un praf de amintiri…


(26 dec. 2010)


ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM  BLOGURI!

IOANBISTRIŢEANUL (Federeii- Nicolae Avram) ;

MARIA POSTU (Dă-mi să-ți ascut creionul);

MARIA POSTU (Poveste cu ceai din frunze de gutui);

CRISTIAN LISANDRU (Lup – Fotografie);

INCERTITUDINI (impar);

PAUL SANDU (CRACIUN FERICIT!);

DEJA-VU ( antiteză)